Acţiuni dedicate Unirii Basarabiei cu România
Unirea Basarabiei cu România, de la 27 martie 1918, a fost sărbătorită de asociaţiile studenţeşti prin ample manifestări, în marile centre universitare. La Sibiu au avut loc un simpozion şi un spectacol dedicat evenimentului, iar la Cluj-Napoca, Asociaţia Studenţească Teologică "Inteligenţa credinţei" a organizat un cenaclu intitulat "Baladă pentru Basarabia".
La Facultatea de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei Şaguna" din Sibiu au continuat ieri, 27 martie, manifestările dedicate împlinirii a 94 de ani de la unirea Basarabiei cu România. După simpozionul dedicat evenimentului istoric de la 1918, care a adunat profesori universitari, oameni de cultură, preoţi şi studenţi din România şi Republica Moldova, în a doua zi a manifestărilor, Aula "Mitropolit Ioan Meţianu" a fost arhiplină de tineri din România şi de peste Prut, artişti şi studenţi, veniţi să participe la o seară de poezie şi muzică tradiţională. Facultatea de Teologie a organizat seara cultural-artistică în colaborare cu Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Sibiu, Centrul Arhidiecezan de Diagnoză şi Cercetare Catehumenală, Omiletică şi Pedagogia şi Metodologia Religiei (CADCO) "Mitropolit Andrei Şaguna" şi Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina, filiala Sibiu. Desfăşurat sub genericul "Reaprindeţi candela!", spectacolul de cântec şi poezie a fost susţinut de actori ai Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, amintind aici pe Gabriela Neagu, Ioana Blaga Frunzescu, Lerida Buchoizer, Rodica Mărgărit, Cătălin Neghin şi Traian Belei. Actorii sibieni au fost susţinuţi, în spectacol, de studenţi ai Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu. Înveşmântaţi în costumele populare specifice zonelor de-a dreapta şi de-a stânga Prutului, artiştii au interpretat melodii tradiţionale româneşti, dar şi din repertoriul regretaţilor soţi Teodorovici. Versurile marilor poeţi Grigore Vieru şi Adrian Păunescu au răsunat în sală şi au făcut din spectacol un adevărat popas pe tărâmul nesfârşit al culturii şi simţirii româneşti. "Prin acest spectacol am dorit să arătăm că românii din stânga şi din dreapta Prutului au valori, tradiţii şi spiritualitate comune. Au fost zile de comuniune sufletească, zile în care ne-am privit în ochi, ne-am ascultat, ne-am îmbrăţişat şi ne-am făcut planuri pentru viitor", ne-a spus preşedintele ASCOR Sibiu, Ciprian Onica. Cenaclul "Baladă pentru Basarabia" la Cluj Marţi, 27 martie, s-a desfăşurat Cenaclul "Baladă pentru Basarabia" în Aula "Nicolae Ivan" a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, manifestarea fiind organizată de Asociaţia Studenţească Teologică "Inteligenţa credinţei", cu ocazia împlinirii a 94 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Conform celor precizate de duhovnicul Facultăţii de Teologie clujene, pr. arhim. Teofil Tia, cei prezenţi, în cea mai mare parte studenţi clujeni şi basarabeni, au asistat la un miniconcert de cântece patriotice, o mare parte dintre acestea pe versurile poeţilor Grigore Vieru şi Adrian Păunescu, la o serie de dezbateri, urmate de vizionarea filmului "Nuntă în Basarabia". (Ştefan Mărculeţ, pr. Florin Cătălin Ghiţ)