Acțiuni filantropice desfășurate de parohiile din Odobești
Parohiile din orașul Odobești, județul Vrancea, au desfășurat marți, 15 februarie, o acțiune filantropică, prin care au donat alimente necesare pregătirii hranei, timp de o săptămână, pentru cei 24 de beneficiari ai sistemului de asistență socială, aflați în cele trei locuințe minim protejate din localitate. Activitatea a fost organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, la inițiativa părintelui Aurel Boțan, protoiereu al Protoieriei Focșani I. Aceste locuințe oferă persoanelor adulte cu dizabilități găzduire de tip familial, în sistem protejat, precum și asistență și suport pentru asigurarea unei vieți autonome și active.
În aceeași zi, prin implicarea acelorași parohii, două familii din orașul Odobești, ale căror locuințe au fost distruse de un incendiu, în data de 14 ianuarie 2022, au primit un sprijin financiar în valoare de 3.000 de lei pentru refacerea gospodăriilor mistuite de flăcări.