Acţiuni filantropice în Episcopia Tulcii
Cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, în Episcopia Tulcii se derulează programul social-filantropic „De Crăciun ne bucurăm cu toţii“.
Acţiunea organizată de Episcopia Tulcii, prin protoierii şi parohii, urmăreşte să împărtăşească celor singuri, celor aflaţi în lipsuri şi fără dragoste, prin darurile oferite şi prin colinda tradiţională, bucuria şi mângâierea marelui praznic al Naşterii Domnului. Ieri, Preasfinţitul Părinte Visarion, împreună cu un grup de preoţi şi elevi de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Casian“ din Tulcea, a vizitat în cadrul acestui program Căminul de Bătrâni „Sfântul Nectarie“, Penitenciarul Tulcea, Centrele de copii „Speranţa“ şi „Cristian“, Centrul maternal şi centrul pentru persoane cu dizabilităţi „Crisp“. Cu acest prilej, Episcopul Tulcii a adresat tuturor beneficiarilor cuvinte de mângâiere şi speranţă creştină. Tot în perioada Crăciunului, în cadrul parteneriatului educaţional dintre Colegiul Economic „Delta Dunării“ şi Episcopia Tulcii, tinerii creştini, elevi ai colegiului, vor aduce bucuria Crăciunului şi daruri copiilor cu dizabilităţi plasaţi în centrul „Cristian“ din Tulcea, în cadrul acţiunii filantropice „Ajută-mă să mă bucur“.