Acţiuni filantropice pascale în Arhiepiscopia Târgoviştei
În apropierea sărbătorii Învierii Domnului, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a oferit, vineri, 26 aprilie 2013, la sediul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, daruri pentru 85 de copii de la Complexul de servicii sociale “Floare de Colţ“ din Târgovişte, constând în articole vestimentare sportive. Manifestarea a fost deschisă de cuvântul de binecuvântare şi învăţătură al Înalt Preasfinţiei Sale, urmat apoi de cuvântul lect. univ. dr. Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, după care s-au intonat câteva imne religioase specifice Postului Mare, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.
În cuvântul său de învăţătură, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon a arătat importanţa sărbătorii Învierii Domnului pentru viaţa noastră de credinţă, precum şi necesitatea intensificării, în această perioadă, dominată de criză, a grijii faţă de aproapele nostru, aflat în nevoi, ca semn al solidarităţii şi al iubirii creştine.
În această perioadă, aşa cum este tradiţia în Arhiepiscopia Târgoviştei, Centrul eparhial, dar şi parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Târgoviştei organizeazã numeroase acţiuni filantropice şi caritative, ca mărturie a misiunii sociale a Bisericii noastre şi a iubirii faţă de semeni.