Acțiuni social-filantropice în Arhiepiscopia Târgoviștei
În fiecare zi, 130 de persoane aflate în dificultate, din parohiile de pe raza municipiului Târgoviște, primesc masa de prânz în cadrul Cantinei sociale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Arhiepiscopiei Târgoviștei. Instituție social-filantropică și misionară, inaugurată în anul 2018, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, cantina socială se constituie într-un exemplu de promovare a iubirii și solidarității creștine în comunitatea locală. Până acum, pe parcursul anului 2021, ajutorul oferit sub forma hranei a însemnat 300.000 de lei, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Centrul de criză pentru adulți „Floarea speranței” de la Pucioasa, județul Dâmbovița, a primit joi, 11 noiembrie 2021, produse igienico-sanitare din partea parohiilor Ursei, Valea Lungă Ogrea, Valea Lungă Gorgota și Vârfuri din Protoieria Pucioasa. Aceste daruri au fost oferite în cadrul proiectului filantropic eparhial.