Acțiuni social-filantropice în Arhiepiscopia Târgoviștei

Data: 23 Aprilie 2018

Parohiile Butoiu, Butoiu de Sus, Măgura și Ludești din Arhiepiscopia Târgoviștei au oferit Fundației Carabella Internațional din Găești, județul Dâmbovița, produse alimentare și igienico-sanitare, necesare activității cotidiene a instituției. Fundația are în grijă copii cu dizabilități grave, cărora le oferă asistență de specialitate. De asemenea, Parohia Ciocănari din cadrul Protoieriei Titu, județul Dâmbovița, a organizat o acțiune social-filantropică în cadrul căreia au fost oferite copiilor nevoiași pachete cu alimente, iar grădiniței și școlii din localitate le-au fost dăruite materiale didactice, cu sprijinul Asociației Kalos din Franța.