Activitate caritabilă la Păniceni, Huedin
Copiii din Parohia Păniceni, de lângă Huedin, vin în sprijinul micuţilor orfani de la Mănăstirea Dumbrava din judeţul Alba. În dorinţa de a le aduce o bucurie acestor copii necăjiţi, micii creştini, sub îndrumarea preotului Tudor Petrovici şi a învăţătoarei din sat, au realizat o serie de obiecte pascale pe care le-au expus spre vânzare duminică, după Sfânta Liturghie. Banii obţinuţi vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de rechizite şcolare şi jocuri educative pentru copiii de la Mănăstirea Dumbrava, a spus părintele Tudor Petrovici. Acţiunea face parte din proiectul „Iubire şi nădejde din suflet de copil“, iniţiat la nivelul Parohiei Păniceni, care participă la concursul naţional de mini-proiecte „Mâini întinse în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu“, lansat anul acesta de Patriarhia Română. Tot în cadrul proiectului s-a realizat şi o colectă de alimente care vor fi donate în perioada următoare Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine „Christiana“ din Cluj-Napoca. Următoarea activitate, prevede ecologizarea curţii bisericii vechi din Păniceni, la care vor participa copiii şi tinerii din parohie. (Andreea Pâgleşan)