Activitate cu tinerii, la Beclean

Un articol de: Ziarul Lumina - 18 Noiembrie 2015

Copiii și tinerii de la Centrul pentru Protecția Copilului din orașul Beclean, judeţul Bistrița-Năsăud, s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a pr. Paisie Pașcu - duhovnicul Mănăstirii Strâmba, din același județ. Părintele Paisie le-a vorbit tinerilor despre libertate, menționând că „doar atunci ești cu adevărat liber, când împlinești poruncile dumnezeiești, când respecți legile și când asculți de cei ce îți vor binele”. Tânărul auditoriu a adresat întrebări invitatului, iar la final părintele Alin Pop, preot de caritate la acest centru, a adresat mulțumiri atât invitatului cât și tinerilor, copiilor și educatorilor pentru dorința de a afla mai multe despre viață și despre frumusețea libertății.