Activitate culturală în parohia vâlceană Orleşti
La inițiativa pr. Luca-Georgian Sîia și prin implicarea mai multor cadre didactice și oameni de cultură din localitate, sprijiniți de Consiliul local al comunei Orlești, sâmbătă, 20 mai, după săvârșirea Sfintei Liturghii, a avut loc la Căminul Cultural Orlești un moment de evocare a primei atestări documentare a localității (la 20 mai 1388). Satul este menționat într-un hrisov al domnitorului Țării Românești. După alocuțiunile mai multor fii ai satului și cadre didactice, a urmat un program de muzică vocală, instrumentală și folclorică susținut de coruri de copii și tineri din parohiile Valea Bisericii și Capu Dealului-Drăgășani, precum și de elevi ai școlilor Orlești, Scundu și Prundeni, cu scopul de a promova și încuraja activitățile culturale și sociale ale tinerilor în localitățile menționate și de a întări cooperarea instituțional-educativă dintre parohie- școală-familie-autorități local administrative, fapt întărit de prezența la eveniment a preoților, profesorilor, reprezentanților conducerii locale, oameni din lumea culturii vâlcene și un însemnat număr de locuitori ai localității sărbătorite. La finalul acestui program s-au acordat diplome pentru îndrumători și grupurile lor de tineri și s-au împărțit daruri de haine, rechizite și alimente celor 15 copii din Centrul de zi Orlești, în urma colectei organizate de parohie.