Activitate filantropică pentru copiii cu nevoi speciale
Profesorii de religie din judeţul Dolj pregătesc în perioada 2-9 decembrie activitatea filantropică „Bănuţul prieteniei”. În acest scop, alături de elevii pe care îi coordonează, vor pregăti unul sau mai multe globuri de Crăciun pe care vor scrie numele școlii, precum și urări specifice sărbătorii Nașterii Domnului. Globulețele vor fi aduse la sediul Liceului Teoretic „Henri Coandă” din Craiova, urmând să fie donate în data de 10 decembrie pentru decorarea bradului de la Liceul Tehnologic Special „Beethoven”. Iniţiativa dascălilor doljeni vine să aducă bucuria creştină a sfintelor sărbători de Crăciun în mijlocul copiilor cu probleme speciale din Craiova.