Activitate pastoral-misionară la Obreja, Blaj

Data: 15 Noiembrie 2017

La Parohia Obreja, Protopopiatul Blaj, a avut loc întâlnirea Cercului pastoral-misionar de toamnă cu tema „Lucrarea pastoral-misionară a preotului în viaţa credincioşilor”, sub coordonarea protopopului Blajului, Ovidiu Pop. Referatul a fost susţinut de pr. Florin Borza din Parohia Teiuş III. În a doua parte a întâlnirii, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de către un sobor alcătuit din 16 preoţi în prezenţa a numeroşi credincioşi printre care şi mulţi copii. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către pr. Ovidiu Truţa de la Parohia Trâmpoiele, care a subliniat importanţa pe care o are mărturisirea dreptei credinţe în contextul actual al lumii secularizate. În încheiere, parohul Mihai-Gavril Suci a mulţumit preoţilor şi credincioşilor care au răspuns invitaţiei de a participa la slujbele oficiate cu ocazia sărbătorii hramului Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Seara s-a încheiat printr-o agapă frăţească oferită de către parohia gazdă.