Activitate social-filantropică în parohia vâlceană Cheia
Parohia Cheia din judeţul Vâlcea a organizat o acţiune social-filantropică în prima zi a lunii martie. Astfel, împreună cu Fundaţia „Rebenciuc” au derulat acţiunea „Mărţişorul Bucuriei”, în cadrul căreia 20 de familii au primit daruri constând în zahăr, ulei, orez, mălai, făină şi alte alimente. În grupul-ţintă au fost incluse toate categoriile sociale defavorizate, bătrâni singuri, pensionari cu pensie socială, tineri fără posibilităţi materiale, şomeri, persoane cu dizabilităţi, mame singure, precum şi copii proveniţi din familii numeroase. Darurile au fost împărţite de preotul paroh Nicolae Lică şi au fost donate de Fundaţia „Rebenciuc”.