Activitatea pictorului Constantin Lecca în Șcheii Brașovului (II)

Cu ocazia verificării inventarului icoanelor existente în fondul muzeal al Bisericii „Sfântul Nicolae”, am descoperit un număr de şapte icoane pictate pe muşama, al căror pictor era necunoscut. Cercetând sistematic în Arhiva muzeului, am avut deosebita bucurie de a găsi contractul încheiat între Biserica „Sfântul Nicolae” şi pictorul Constantin Lecca, pe baza căruia am identificat icoanele amintite, ca aparţinând pictorului respectiv.

De la început, menţionăm că aceste icoane fac parte din tâmpla pictată de Constantin Lecca pentru Biserica „Sfântul Nicolae” din Scheii Braşovului. Icoanele acestei tâmple au fost păstrate până la lucrările recente de renovare, pe peretele de răsărit din tinda Bisericii „Sfântul Nicolae” din Scheii Braşovului. În anul 1943 unele dintre ele au fost fixate în paraclisul nou, iar altele au fost dăruite unor capele. Nicolae Iorga, în „Arta nouă şi veche în Ardealul anului încoronării”, afirmă că tâmpla Bisericii aparţinea lui Mişu Popp. Din toată documentaţia reiese clar că nu-i aparţine pictorului Mişu Popp, ci lui Constantin Lecca.

Pentru zugrăvirea tâmplei s-au purtat, ca şi în cazul celor trei icoane pictate pe tablă de fier, multe discuţii. „Reprezentaţia” bisericii, după cum reiese din diferite procese-verbale ale anului 1845, a apelat pentru realizarea scopului propus, la mai mulţi pictori (Protocolul nr. 179, hotărârea nr. 6, p. 45, unde se face amintire şi de scrisoarea zugravului Gheorghe Gherdanovici din Făget, care spune că nu poate veni la Braşov, dacă nu i se plătesc cheltuielile. Cere, însă, să i se trimită o icoană şi să se facă tocmeala prin scrisori. Consiliul Bisericii e de acord. I se mai scrie şi lui Lecaderie, Protocol cit., hotărârea nr. 6, p. 46). Cu unul dintre ei, cu Neugass, a încheiat chiar contractul, care, însă, a fost ulterior reziliat, pentru că pictorul german introdusese canoane occidentale catolice.

Atunci, românii braşoveni, l-au rugat pe concetăţeanul lor, Constantin Lecca, să execute lucrarea, după datina străbună, aşa cum făcuseră şi vechii ctitori ai acestui sfânt lăcaş. În acest scop „Reprezentaţia” Bisericii a dat împuternicire protopopului Ioan Popazu să scrie pictorului Constantin Lecca să vină să zugrăvească tâmpla.

În şedinţa din 17 martie 1846, protopopul Ioan Popazu, după ce în prealabil îi scrisese lui Constantin Lecca, „...aşterne (prezintă, n.n.) o scrisoare a zugravului Constantin Lecca, data 7 martie a.c. (1846) prin care arată cum că dânsul cu bucurie primeşte a zugrăvi tâmpla sfintei biserici...”, dar pentru a nu se pierde timp cere să i se trimită la Craiova materialul, „ca să-i dea cuvenitul grunţ şi apoi în iulie viitor viind la Braşov şi în persoană ne vom putea sfătui despre ce va să a se închipui...”.

Icoanele de pe tâmpla bisericii

Înainte de 4 august 1846, Constantin Lecca se afla deja la Braşov, după cum rezultă din şedinţa Consiliului Parohial de la acea dată, în care se şi consemnează icoanele ce se vor picta pe tâmplă.

Interesant de reţinut din consemnările şedinţei sunt discuţiile referitoare la preţ, din conţinutul cărora se desprinde ataşamentul pictorului faţă de locurile natale: „...pentru toate au cerut 2000 florini şi i s-au făgăduit 1000 florini şi aşa au arătat dl Lecca că măcar deşi ar fi de lucru după cum socoteşte a zugrăvi vrednic 2000 florini însă totuşi fiind şi dânsul patriot de aici... se mulţumeşte cu acel preţ de 1000 de florini din care jumătate să se dea înainte şi jumătate în urmă când va fi lucrul gata...”.

Pe baza discuţiilor şi a hotărârilor luate în şedinţa Consiliului Parohial s-a încheiat Contractul respectiv, între Biserică şi pictor, din care rezultă clar lucrările executate: „1. Eu Constantin Lecca primesc şi mă îndatorez a zugrăvi Sf. Biserici Tâmpla înfăţişând icoanele următoare: Rândul deasupra: Naşterea, Tăierea împrejur, Botezul, Schimbarea la Faţă şi Înălţarea lui Iisus Hristos, iar în mijloc Sfânta Treime – toate acestea pe muşama”.

Aceste icoane le-am identificat şi noi, plus una – „Învierea lui Iisus Hristos” – care nu este trecută în acest contract, dar în registrul proceselor verbale este menţionată. Probabil, această icoană a fost zugrăvită de pictor ca probă, în mod gratuit, pentru Biserică. În orice caz, ea este pictată de Constantin Lecca, pentru că nu se poate concepe şirul icoanelor praznicale fără „Înviere”; procesul-verbal o menţionează, ea s-a păstrat şi există în fondul muzeal al Bisericii „Sfântul Nicolae” alături de celelalte icoane, având aceleaşi dimensiuni, pictată pe acelaşi material şi cu aceleaşi trăsături artistice, care denotă mâna lui Constantin Lecca. Restul icoanelor, pe care le aminteşte contractul respectiv, rămânând de identificat după cum urmează: „b) ...Sus pe cruce Răstignirea Mântuitorului, c) Pă uşile dveilor Buna Vestire, iară pe cele două uşi Sf. Arhangheli Mihai şi Gavriil, d) supt fiecare icoană împărătească câte ceva din minunile supra icoanei împărăteşti ... care aceste iconţe de sub icoanele împărăteşti vin a se zugrăvi pă aramă... e) Pă Amvon, în mijloc, Mântuitorul, în celelalte locuri patru evanghelişti şi Ioan Gură de Aur împreună cu Sf. Vasile cel Mare ... toate acestea mă făgăduiesc şi mă îndatorez a le zugrăvi cinstit şi potrivit probei arătate (Probabil se face aluzie la icoana despre care am vorbit – Învierea Mântuitorului -). f) Mă îndatorez a preînoi feţele de la icoanele împărăteşti şi a reface cele patru icoane mari cu argint... şi aşa s-au hotărât şi împlinit acest contract cu iscăliturile amândurora părţilor şi chiezaşului şi scriindu-se în două exemplare, s-au dat fiecărei părţi pentru îndreptarea sa la mână. Braşov, 22 Septembrie 1846, Constantin Lecca, Nicolae Dima, Constantin Popazu”.

Important de reţinut este faptul că, ulterior, după ce executase comenzile prevăzute, pictorul Constantin Lecca confirmă expres acest fapt, scriind cu mâna sa pe partea dreaptă de jos a contractului următoarea menţiune: „Fiindcă lucrul zugrăvitului după sunetul acestui contract s-a săvârşit şi banii ce arată în sus mi s-a plătit deplin prin cvintaţiile ce am dat, aşa acest contract a luat săvârşire, Braşov, 15 decembrie 1847, Constantin Lecca”.

Deci, nu poate exista nici o îndoială asupra identificării acestor icoane, ca aparţinând lui Constantin Lecca. Credem că şi restul icoanelor menţionate în acest contract, neidentificate până acum, dispersate pe la diferite biserici, se vor descoperi şi atunci se va stabili cu mai multă precizie activitatea artistică a pictorului Constantin Lecca la Braşov.

Șapte icoane pe mușama

Toate cele şapte icoane au formă dreptunghiulară, cu bază mai mică decât înălţimea, dimensiunile fiind aproape aceleaşi: 0,60/ 9,90 metri, excepţie făcând doar icoana centrală pe care este pictată „Sfânta Treime” 0,95/ 0,89 metri.

„Naşterea” (0,60/ 0,63 metri) este o compoziţie amplă, plină de vivacitate, în care mulţimea amănuntelor creează un pitoresc deosebit. Maica Domnului în genunchi oferă pe Pruncul Iisus celor trei magi. Dreptul Iosif, pe faţa căruia se citeşte smerenie şi ascultare, cu mâna dreaptă prezintă, la rândul său, celor trei crai pe Iisus Hristos. Cei trei crai oferă Mântuitorului, în cupe, darurile aduse. Într-un alt plan, se zăresc capetele a doi boi înfioraţi parcă şi ei de momentul solemn al minunii petrecute în mijlocul lor. Bine-cunoscuta stea ce a apărut la Naşterea lui Iisus Hristos, e nelipsită din scenă, răspândind o rază de lumină pătrunzătoare.

Icoana „Tăierii Împrejur” este o compoziţie (0,60/ 0,97 metri) inspirată din Sfânta Scriptură care redă scena din Templu a Tăierii Împrejur a Pruncului Iisus: Iisus Hristos ţinut în braţe de un preot, pe o masă, este prezentat celui care avea să ducă la îndeplinire ritualul respectiv. Şi aici se pune accentul pe trăsăturile morale ale personajelor. În timp ce pe faţa Maicii Domnului şi a dreptului Iosif se remarcă ascultare, smerenie şi milă, pe faţa preotului şi a săvârşitorului ritualului se vede hotărâre, curaj şi neînduplecare. Două copile, de o parte şi alta a mesei, întregesc armonios atmosfera.

Scena „Botezului Domnului” (0,64/ 0,97 metri) este redusă la elementele esenţiale şi la personajele principale: Iisus Hristos, Ioan Botezătorul şi Duhul Sfânt. Mântuitorul, cu pletele căzându-i pe umeri, cu picioarele în Râul Iordanului, se apleacă smerit şi supus în faţa lui Ioan Botezătorul, care cu mâna dreaptă toarnă apă pe capul Lui Iisus, iar în mâna stângă ţine o cruce, care în partea superioară a ei are un mic steguleţ alb. Din văzduh, Duhul Sfânt planează asupra Mântuitorului, trimiţând o rază luminoasă. Scena este prinsă într-un pitoresc remarcabil.
În scena „Schimbării la Față” (0,65/ 0,97 metri) sunt redate şase personaje, împărţite în două planuri bine distincte. În prim plan, sus, Iisus Hristos cu mâinile ridicate, cu părul căzându-i pe umeri, într-o lumină abundentă, pluteşte în văzduh, pe norii cerului (redaţi cenuşiu). El este încadrat, de o parte şi de alta, de Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul, în orantă, şi de Moise, ce ţine în mâini tablele legii. În planul doi, jos, se văd cei trei Apostoli luaţi de Iisus Hristos când s-a suit pe Muntele Taborului, unde a avut loc scena respectivă: Iacob, Petru şi Ioan sunt redați într-un dramatism puternic, într-o vie mişcare. Pe feţele celor trei apostoli, care îşi duc mâinile la ochi, spre a nu fi orbiţi de lumina taborică, se citeşte: spaimă, uimire şi smerenie. Coloritul viu al veşmintelor personajelor din planul doi contrastează puternic cu coloritul pal al personajelor redat în planul întâi. Constantin Lecca respectă şi în această scenă, ca în toate celelalte, întocmai, descrierea biblică.

Compoziţia „Înălțării Domnului” (0,95/ 0,89 metri) este, în elementele ei fundamentale, redată iarăşi întocmai istorisirii biblice. Iisus Hristos în nimbul gloriei, cu braţele deschise, se înalţă la cer. Frumos redată este Maica Domnului, în orantă, care este învăluită, de asemenea, în nimbul sfinţeniei. Cei 12 Apostoli, pe feţele cărora Constantin Lecca a redat sentimentul uimirii şi al deznădejdii, privesc cu toţii în sus, stând în picioare, excepţie făcând doar Apostolul Ioan, rămas în aceeaşi poziţie – orantă - ca Maica Domnului.

„Sfânta Treime” este compoziţia (0,95/ 0,90 metri) care predomină prin măreţie şi amplitudine toate celelalte scene din rândul praznicalelor, iar Constantin Lecca o redă într-o teocraţie remarcabilă, cu un colorit viu, luminos. Dumnezeu Tatăl, cu părul şi barba albă, în ipostaza unui Patriarh plin de ani, cu triunghiul aureolat al sfinţeniei pe cap, ţinând picioarele pe globul pământesc, având privirea îndreptată spre pământ, în poziţie de Proniator întinde mâna dreaptă. În faţa Lui, Fiul, cu părul lăsat pe umeri, în mâna dreaptă ţine Sfânta Cruce. Pe faţa lui Dumnezeu Tatăl se citeşte bunătate şi hotărâre, iar pe cea a Fiului, smerenie şi ascultare. Între Tatăl şi Fiu în mijloc, deasupra, se află Sfântul Duh în chip de porumbel, din care în mod difuz se desprind raze luminoase discrete, atât Tatăl, Fiul precum şi Sfântul Duh sunt înconjurați de Heruvimi, Serafimi și alte puteri îngerești.

„Învierea” este icoana (0,67/ 0,97 metri) care nu-i specificată în contract, dar care aparţine tot pictorului Constantin Lecca, după cum am menţionat anterior. Iisus Hristos plutind în văzduh deasupra groapei, puţin întors spre stânga, cu braţele larg deschise, este înconjurat de o lumină puternică. Pe piatra mormântului un înger, cu ochii întredeschişi, priveşte rugător la Mântuitorul, în timp ce cu mâna stângă arată pe cei patru ostaşi căzuţi la pământ, plini de groază, în armurile lor puternice.

Toate aceste șapte icoane pictate pe muşama, precum şi celelalte trei icoane pictate pe tablă de fier, se caracterizează printr-o trăsătură specifică vechii picturi româneşti, cu o uşoară influenţă a Renaşterii.

Icoanele pictate pe lemn

La punctul „f” din Contractul încheiat între Biserică şi Constantin Lecca la data de 22 septembrie 1847, pictorul men­ționază: „Mă îndatorez a preînoi feţele la icoanele împărăteşti și a repara cele 4 icoane mari cu argint, făgăduindu-mă toate acestea de nu le voi putea mai curând, însă negreşit într-un an de zile...”. Reiese de aici că, pe lângă tâmpla pictată de Constantin Lecca acesta a mai executat şi alte lucrări de mai mici proporţii pentru Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Braşovului. Pornind de la cuprinsul citatului de mai sus, am identificat în Biserica „Sfântul Nicolae”, ca aparţinând pictorului Constantin Lecca şi următoarele lucrări: 1. Cei doi Arhangheli Mihail şi Gavriil, pictaţi pe uşile diaconeşti din paraclisul cel nou (în dreapta), numai de la brâu în sus sunt refăcuţi de Constantin Lecca, întrucât jos, pe uşa diaconească, unde este pictat Arhanghelul Mihail, se află iscălitura lui Constantin Zugravul 1796; 2. Patru tablouri ornamentale cu motive florale aflate în acelaşi paraclis, şi anume: două, sub icoanele împărăteşti şi câte unul în stânga şi dreapta icoanelor diaconeşti. Că aceste icoane şi tablouri, unele pictate şi altele refăcute, aparţin pictorului Constantin Lecca o demonstrează următoarele argumente: maniera de lucru este a lui Constantin Lecca; lemnul pe care sunt pictate cele două icoane, precum şi al celor patru tablouri ornamentale florale, este mult mai nou decât restul catapetesmei al cărei lemn este mâncat de carii; motivele florale de pe veşmintele Sfântului Arhanghel Gavriil, pentru care nu este nici un dubiu că aparţin pictorului Constantin Lecca, precum şi floarea din mâna acestuia au aceleaşi trăsături şi colorit ca cele patru tablouri ornamentale cu motive florale; atât florile de pe veşmintele Arhanghelului Gavriil, cât şi cele patru tablouri, au cu totul o altă înfăţişare şi colorit decât motivele florale din vechea pictură murală a paraclisului amintit.
Din cele expuse mai sus rezultă că pictorul Constantin Lecca, „patriot de aici”, din Braşov, a lucrat mai mult decât se părea pentru oraşul său natal, fiind în acelaşi timp şi un deschizător de drumuri în mai multe direcţii.

Pe lângă faptul că el este considerat întemeietorul picturii istorice româneşti, în arta Bisericească, Constantin Lecca a dovedit un puternic spirit creator, îmbinând armonios, cu multă putere de sinteză, elementul autohton al vechii picturi româneşti cu unele influenţe ale Renaşterii. Lăsând la o parte activitatea sa de tipograf sau pedagog cu bune rezultate, domeniul în care personalitatea sa şi-a găsit dimensiunile propriilor sale posibilităţi a fost pictura laică şi bisericească. În această direcţie nu trebuie uitat că el a fost preocupat nu numai de realismul scenelor ci şi de tehnica coloritului şi a materialului folosit în Braşov fiind printre primii care întrebuinţează tabla de fier şi muşamaua.

Privite în ansamblu, prin prisma momentului istoric în care au apărut, prin maniera de lucru şi prin idealurile urmărite, lucrările realizate de pictorul Constantin Lecca la Biserica „Sfântul Nicolae” din Scheii Braşovului cât şi celelalte, au însemnat pentru istoria picturii româneşti un remarcabil succes, demn de reţinut.