Activitatea „Postul și sănătatea”, pentru elevii bihoreni
În pragul sărbătorilor pascale, elevii mai multor unități de învățământ din județul Bihor au participat la activitatea „Postul și sănătatea”, activitate cuprinsă în cadrul proiectului educativ județean „Totul pentru sănătatea noastră”. Activitatea s-a încheiat cu expoziția culinară, cu mâncăruri de post, pregătite de elevii celor șapte școli participante și de profesorii îndrumători ai fiecărei școli.
Proiectul, aprobat de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, cuprins în calendarul activităților educative județene și coordonat de prof. Adina Cozma Cărăbaș, director al Liceului Tehnologic Sanitar „Vasile Voiculescu” din Oradea, a debutat în septembrie 2017 și cuprinde activități programate pentru întreg anul școlar 2017-2018.
Proiectul „Totul pentru sănătatea noastră” își propune educarea elevilor pentru adoptarea unui stil de viață sănătos, cultivarea respectului față de viață personală, de sănătatea proprie și a celorlalți, având ca suport principiile evanghelice.
Proiectul reunește o diversitate de parteneri precum: Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Oradea-Velența I, Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Bihor, Direcția pentru Sănătate Publică Bihor, RER Ecologic Service Oradea S.A., Ecotop Oradea, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, Școala Gimnazială „Floare de Lotus” din Sântmartin, Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea, Liceul Tehnologic Sanitar „Vasile Voiculescu” din Oradea, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea, Școala Gimnazială „Aurel Pop” din Oșorhei, Școala Gimnazială Sântandrei, Școala Gimnazială „Avram Iancu”din Oradea.
Printre principalele activități ale proiectului amintim: „Alimente sănătoase / nesănătoase”, „Postul și sănătatea”, responsabil prof. religie Pop Ioana, „Stop dependenței”,„Mediul înconjurător și sănătatea”.
Activitatea „Postul și sănătatea”, a doua din activitățile propuse în calendarul activităților proiectului educativ, s-a desfășurat la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea, în data de 15 martie. Tema postului, a înfrânării, a mâncării sănătoase a fost primită cu multă receptivitate de elevi. Aceştia au fost provocați să participe personal la expoziția culinară cu mâncare de post, de la finalul activității, implicându-se concret în tema activității, ceea ce a transformat teoria în practică atractivă.
Invitatul activității a fost părintele prof. Florin Negruțiu, inspector școlar de religie, care a transmis elevilor un scurt cuvânt de învățătură despre post și semnificația lui, precum și despre modalitatea corectă de a posti. Cuvântul de învățătură al părintelui inspector a fost urmat de un dialog cu elevii prezenți, în urma căruia s-au consolidat anumite învățături creștine, fiind subliniată nu doar latura materială a postului, ci și cea spirituală. Elevii au fost îndemnați să țină post în funcție de particularitățile vârstei lor, prin abținerea de la fapte rele și prin punerea în practică a milosteniei trupești și mai ales sufletești în relație cu semenii lor.
Principalele obiective ale activității au fost: formarea atitudinilor și comportamentelor corecte, privind sănătatea minții, sănătatea morală și socială; învățarea corectă a deprinderii postului creștin; cunoașterea importanței postului în desăvârșirea morală a creștinului și în apropierea lui de Dumnezeu; aplicarea corectă a învățăturilor și practicilor creștine, cu privire la relațiile dintre semeni: post, milostenie, reconciliere, spovedanie, împărtășanie.
Activitatea „Postul și sănătatea” s-a încheiat cu expoziția culinară, cu mâncăruri de post, pregătite de elevii celor șapte școli participante și de profesorii îndrumători ai fiecărei școli. Fiecare școală a adus câteva feluri diferite de mâncare de post, din care s-a degustat ulterior, într-o atmosferă de prietenie creștină. (Prof. Ioana Pop)