Activităţi academice la Facultatea de Teologie din Craiova
Facultatea de Teologie din Craiova organizează în această perioadă mai multe conferinţe, cursuri şi activităţi academice. În cadrul acestui program se numără şi vizita prof. univ. dr. Mariyam Stoyadinov, prodecanul Facultăţii de Artă Sacră din Veliko Târnovo, Bulgaria, care este prezent săptămâna aceasta la Craiova, prin proiectul de colaborare Erasmus+. Profesorul bulgar va ţine cursuri pentru studenţii Secţiei de Arte Vizuale din cadrul Facultăţii de Teologie din Cetatea Băniei, va vizita laboratoarele şi atelierele de lucru din cadrul noului sediu al instituţiei şi va discuta noi proiecte academice cu membrii conducerii facultăţii.