Activități ale voluntarilor Asociației „Studenți pentru viață”
Voluntari ai Asociației „Studenți pentru viață” au adus bucuria colindelor în mai multe instituții din Capitala României, în cadrul proiectului „Sărbători pentru toți”, ajuns anul acesta la cea de‑a 11‑a ediție. Prin această inițiativă, desfășurată pe parcursul mai multor zile din luna decembrie, ei au reușit să dăruiască zâmbete și alinare celor aflați în suferință.
Aceștia au vestit Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino”; Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”; Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu‑Rusescu”; Institutul Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”; Spitalul Clinic Colțea; Așezământul social „Christiana”; Cantina socială „Sfânta Muceniță Filofteia”; Centrul de zi de prevenire a separării copilului de familie „Patrocle”, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 Capitală; Centrul de plasament „Pinocchio”, din cadrul DGASPC Sector 3 Capitală; Complexul de Servicii „Casa noastră”, din cadrul DGASPC Sector 3 Capitală; Complexul de Servicii „Floare de Crin”, din cadrul DGASPC Sector 3 Capitală; Centrul pentru Educație și Sprijin Comunitar „Sfântul Dimitrie”. Totodată, colindătorii au ajuns și la bisericile bucureștene „Sfântul Spiridon”‑Nou; Parohia „Sfântul Grigorie Palama” și Biserica „Sfântul Nicolae”‑Cățelu.
Teodora Diana Paul, președinta Asociației „Studenților pentru Viață” București, a vorbit despre importanța proiectului desfășurat în Capitală.
„Acest proiect își propune să aducă bucurie în preajma sărbătorii Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos persoanelor vulnerabile aflate în spitale, celor care se află în centre sociale sau de plasament. Încercăm să le oferim din puținul pe care îl avem, în primul rând să vestim Nașterea Fiului lui Dumnezeu prin colindele tradiționale, care este o mângâiere pentru noi toți în această perioadă. Pe lângă colinde, am adus copiilor daruri, pentru că marea majoritate a copiilor care nu au unul dintre părinți, un mediu cald pe care să îl numească «acasă» sau resurse materiale nu se pot bucura de Crăciun. Prin acest gest mic, ca o picătură într‑un ocean, pe care îl facem în această perioadă prin proiectul «Sărbători pentru toți», încercăm să le încălzim inimile”, a spus președinta „Studenți pentru viață”‑București.