Activităţi artistice la Râmnicu Vâlcea
Arhiepiscopia Râmnicului a organizat sâmbătă, 1 iunie, cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, un spectacol cultural-artistic. Manifestarea a fost susținută de membrii Corului de copii „Brevis” al eparhiei, condus de pr. Siluan-Dumitru Scurtu, profesor la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. Gazda evenimentului a fost Sala „Iosif Episcopul” din Centrul cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” al Eparhiei Râmnicului.
Părinți și copii din municipiul Râmnicu Vâlcea au participat la spectacolul cultural-artistic al copiilor din cadrul Corului „Brevis” al Arhiepiscopiei Râmnicului, în care micuții și-au exprimat bucuria copilăriei prin cântece și poezii. Lor li s-au alăturat şi elevi de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu” și Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiu. În buna desfășurare a spectacolului, dimpreună cu părintele Siluan-Dumitru Scurtu, au fost implicați: Doina Migleczi, directorul Trupei de teatru „Constantin Popian” a Arhiepiscopiei Râmnicului, soprana Valentina-Monica Scurtu și pianistul Valentin Țuca.
La finalul spectacolului, părintele consilier eparhial Ștefan Zară, al Sectorului cultural și comunicații media, a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, felicitând pe toți cei implicați în această activitate dedicată copiilor.
Din partea Arhiepiscopiei Râmnicului toții cei peste 100 de copii prezenți au primit daruri.
Ca și în anii precedenți, Consiliul Județean Vâlcea a organizat, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, un spectacol cu copiii și pentru copiii din centrele de plasament ale DGASPC Vâlcea. La finalul evenimentului din sala mare a Teatrului „Anton Pann”, copiii din centrele de plasament au primit daruri, constând în fructe și dulciuri, din partea Arhiepiscopiei Râmnicului, prin intermediul Sectorului social, filantropic și misionar și Protopopiatului Râmnicu Vâlcea. La acțiunea socială au participat voluntari din cadrul Consiliului Elevilor din Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” și al Centrului catehetic pentru adulți „Sfântul Ioan Botezătorul” din Râmnicu Vâlcea. Totodată, în acțiunea socială s-au alăturat membre ale Ligii Femeilor Creștine Ortodoxe Vâlcea.
Tot de Ziua Copilului, în Parcul „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea s-a desfășurat activitatea „Desenăm pentru viață”. Activitatea mai sus-menționată a fost organizată prin Sectorul învățământ și activități cu tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, sub coordonarea părintelui Cristian Bănuță, consilier Învățământ și activități cu tineretul, și prin implicarea doamnei Laura Lăcraru, inspector școlar pentru disciplina religie în cadrul ISJ Vâlcea.