Activităţi artistice şi recreative de Ziua Copilului în Parohia Caşolţ, judeţul Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 02 Iunie 2022

Copiii din Parohia Cașolț, judeţul Sibiu, au sărbătorit ziua lor alături de profesorii de la școala din sat, de preotul lor paroh, Alexandru Dădîrlat, și de câțiva voluntari inimoși. Micuții au avut posibilitatea să se exprime prin artă şi să surprindă în culori bucuria copilăriei, dar și profunzimea cinstirii eroilor, care s-au jertfit pentru țară și credință. Creaţiile celor mici au fost adunate într-o expoziţie tematică organizată în curtea bisericii parohiale din Caşolţ.

Programul a continuat în după-amiaza zilei cu o întâlnire a copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani din localitate, la nou-înființatul Centru socio-educațional „Sfânta Vineri” al Parohiei Cașolț. Întâlnirea a fost organizată de Asociația „Hai din pantofi în bocanci” din localitate, copiii având posibilitatea să picteze, să participe la diferite jocuri în aer liber, să tragă la țintă, să guste ceva dulce şi să bea un pahar cu limonadă. În partea a doua a programului, spre seară, voluntarii au proiectat diafilme și au spus povești celor mici.

Centrul socio-educațional „Sfânta Vineri” al Parohiei Cașolț, gazda acestui eveniment, este înființat recent în fosta școală confesională din localitate.

„Dorim să readucem la viață acest minunat spațiu al comunității parohiale, să îl reamenajăm și să îl punem în funcțiune ca loc de educație non-formală pentru cei peste 150 de preșcolari și școlari din Cașolț. Clădirea este parțial utilizabilă, însă mai avem nevoie de o serie de investiții: schimbarea acoperișului, realizarea unui grup sanitar la interior, reabilitarea fațadei, realizarea unei bucătării profesionale pentru prepararea mâncării. Mulți dintre copiii din localitate provin din familii cu posibilități financiare reduse. Ne dorim să încurajăm frecvența școlară și educația copiilor din sat prin continuarea programului educativ și dincolo de programul școlar”, ne-a spus părintele paroh Alexandru Dădîrlat.