Activităţi catehetice în Arhiepiscopia Râmnicului

Un articol de: Arhidiacon Ioan Liviu Găman - 07 Mai 2014

Două parohii din Arhiepiscopia Râmnicului au găzduit în această săptămână activităţi cu caracter catehetic. Astfel, la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Râmnicu Vâlcea, a avut loc implementarea proiectului de catehizare pentru adulţi „Calea mântuirii“, iar la Biserica „Sfinţii Arhangheli“ din Parohia Cetăţuia I s-a desfăşurat prima întâlnire din cadrul proiectului „Iisus Hristos - Lumina sufletului nostru“.

Proiectul catehetic „Calea mântuirii“ continuă la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Râmnicu Vâlcea. Astfel, duminică, 4 mai, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din municipiu a avut loc o nouă întâlnire din cadrul proiectului „Calea mântuirii - The Way“, activitate catehetică la care au luat parte 30 de credincioşi activi ai parohiei. În cadrul întâlnirii catehetice, părintele Nicolae Proteasa, responsabil al proiectului în cadrul Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul“, a susţinut tema cu titlul: „Trăirea credinţei I: Dumnezeiasca Liturghie - O perlă de mare preţ“. După vizionarea proiecţiei video, părintele a prezentat în mod practic săvârşirea Sfintei Liturghii, tema întâlnirii stârnind interes în rândul participanţilor, care au adresat întrebări şi au discutat pe marginea subiectului.

Întâlnire catehetică la Parohia Cetăţuia 1

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Parohiei Cetăţuia 1 din municipiul Râmnicu Vâlcea a găzduit duminică, 4 mai, prima întâlnire catehetică din cadrul proiectului „Iisus Hristos - Lumina sufletului nostru“ desfăşurat de Asociaţia Liga Femeilor Creştine Ortodoxe, sub coordonarea părintelui Emanoil Bărbuţ, parohul bisericii şi îndrumătorul spiritual al ligii. La această întâlnire au participat pr. Petre Veţeleanu, pr. Bogdan Nistor, pr. Bogdan Brădeanu de la Parohia Trăistari - Ocnele Mari, pr. Florin Popa de la Parohia Troianu, pr. Alin Constantin Prunoiu de la Parohia Galicea, Aurora Gherghina, subprefect al judeţului Vâlcea, membre ale asociaţiei şi numeroşi credincioşi râmniceni. „Tema întâlnirii - «Comoditatea bărbatului contemporan - înlocuirea rânduielii lui Dumnezeu şi lipsirea familiei de binecuvântarea divină», precum şi încărcătura spirituală a sărbătorii din această zi a femeilor mironosiţe, au făcut ca biserica să fie neîncăpătoare, iar cele două ore de dialog să se scurgă pe negândite. Preocuparea permanentă a femeii creştine a zilelor noastre de a respecta rânduiala lui Dumnezeu în familie şi societate, de a face faţă provocărilor la locul de muncă, în creşterea şi educarea copiilor în această lume plină de ispite, dar şi de a se implica în acţiuni sociale pentru ajutorarea aproapelui, a generat o serie de întrebări, iar poveţele pline de căldură ale preoţilor, în spiritul învăţăturii Bisericii noastre Ortodoxe, au readus în sufletul celor prezenţi cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care arată că virtutea dragostei alături de credinţă şi nădejde constituie cheia înţelegerii dintre oameni“, a mărturisit Delia Zamfirescu, iniţiatoarea proiectului şi vicepreşedinta Ligii Femeilor Creştine Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea.