Activităţi catehetice în parohia bihoreană Bratca
Noul an bisericesc a început în Parohia Bratca din Eparhia Oradiei, cu noi ore de cateheză pentru copiii participanţi la programul „Hristos împărtăşit copiilor“.
În lunile de vară din acest an, copiii din parohie care participă constant şi activ la proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“ au sărbătorit secerişul, prin practicarea acestuia în mod tradiţional la holdă, cum se desfăşura odinioară, şi prin prezentarea în biserică a unei piese de teatru în versuri tradiţionale bihorene a secerişului, fiindu-le astfel predate noţiuni legate de grâu şi, respectiv, pâine, ca materie a jertfei euharistice.
Prin grija parohului Radu Marian, în perioada 11-14 septembrie, în biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Bratca s-au desfăşurat câteva activităţi practice susţinute de copii, intitulate generic „Crucea lui Hristos“. Acestea au constat în realizarea de către fiecare copil participant a unei cruci sculptate în dovleci, care apoi a fost ornată prin lipirea de diferite seminţe de cereale - roade ale pământului -, după propria imaginaţie.
Anterior acestei activităţi practice, copiii au primit şi noţiuni teoretice despre Sfânta Cruce, semnul Sfintei Cruci, forme ale Crucii, despre sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, fiindu-le prezentată şi o rugăciune în versuri cu particularităţi locale din Bihor, pe care ei şi-au însuşit-o: „Cruce Sfântă peste mine,/ Cruce Sfântă pe sub mine,/ Doamne binecuvântat/ Să fie al meu aşternut şi pat./ Ca să dorm un somn curat./ Tatăl adoarmă-mă,/ Fiul trezească-mă/ Sfântul Duh păzească-mă!“.
În paralel cu sculpturile în dovleci şi decorarea crucilor rezultate cu seminţe sau alte materiale neconvenţionale (făină din porumb), copiii au realizat şi alte cruci prin lipirea de seminţe de porumb, grâu, ovăz, floarea soarelui, fasole etc., pe suport din carton, fiecare alegându-şi modelul dorit. Lucrările rezultate au fost expuse în biserica parohială spre a fi admirate de credincioşi.
Copiii au fost răsplătiţi cu diplome
În ziua praznicului Înălţării Sfintei Cruci, copiii, însoţiţi de părinţi şi bunici, au venit la biserică, s-au spovedit, au participat la Sfânta Liturghie şi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. La altarul bisericii s-au înălţat rugăciuni pentru ei şi pentru toţi elevii din parohie, cu ocazia începerii noului an şcolar. La finalul slujbei, fiecare copil a fost răsplătit pentru munca depusă cu o diplomă de participare.
Scopul acestor activităţi a fost acela de a-i deprinde pe micii creştini cu învăţăturile Bisericii dreptmăritoare legate de Sfânta Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos şi de a le insufla ideea de jertfă în dobândirea roadelor pământului, pe care ei le-au folosit în acest program. S-a urmărit, de asemenea, o cât mai eficientă însuşire a noţiunilor catehetice legate de Sfânta Cruce şi de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, precum şi o fundamentare a noţiunilor prin activităţi practice, care să nu plictisească, ţinându-se cont şi de importanţa asimilării prin vizual a învăţăturilor predate. Totodată, activitatea este şi o replică în spirit creştin-ortodox la nou-importata sărbătoare Halloween, prin reprezentarea Sfintei Cruci şi nu a unor personaje malefice.