Activităţi catehetice în parohia râmniceană „Sfântul Andrei”

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 18 Ianuarie 2018

Părintele Laurențiu-Daniel Barbu din Parohia „Sfântul Andrei” din Râmnic, Protopopiatul Râmnicu-Vâlcea, a reluat cursurile catehetice pe care le desfășoară la centrul catehetic al parohiei. La final, copiii au primit pachete cu alimente. „Ne bucură faptul că am reluat activitățile catehetice și social- filantropice la începutul acestui an calendaristic. Mulțumirea noastră este cu atât mai mare cu cât, concomitent cu activitatea de înfrumusețare a noului locaș de cult, reușim să ne formăm drept o comunitate parohială care are capacitatea de a-și asuma și dezvolta proiecte filantropice, educative și misionare”, a subliniat pr. Laurențiu-Daniel.