Activităţi catehetice la Centrul „Sfântul Gheorghe”-Vechi

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 06 Octombrie 2015

Grupul de cateheză, coordonat de diac. Iulian Cravcenco, s-a întrunit şi în această duminică la Centrul „Sfântul Gheorghe”-Vechi din Craiova. Cu acest prilej, cei mici au avut parte de activități de formare, au făcut temele împreună cu profesorii coordonatori şi au participat la jocurile recreative din curtea bisericii. Pentru întâlnirea de săptămâna viitoare, cei mici vor avea parte de un pelerinaj la Mănăstirea „Sfânta Treime”-Strâmba Jiu, împreună cu părintele coordonator şi formatorii de grup.