Activități catehetice la parohii în Arhiepiscopia Craiovei
Grupurile parohiale din cadrul proiectului catehetic „Lumină din Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei au desfășurat în luna februarie mai multe activități catehetice, educative și recreative. Acestea vor continua și în următoarea perioadă, se arată pe mitropoliaolteniei.ro.
În Parohia Dăbuleni, județul Dolj, copiii coordonați de părintele Daniel Nițu au participat la activități educative, iar în următoarea întâlnire va fi abordată o temă dedicată postului, urmată de o activitate practică.
În parohia doljeană Prapor, tinerii Grupului „Vestitorii Ortodoxiei” îndrumați de părintele Gabriel Marinică au avut o întâlnire online, în cadrul căreia au vorbit despre importanța Sfintei Liturghii, temă prezentată și copiilor din Parohia Zănoaga, județul Dolj, de către părintele Ovidiu Diaconu. În Parohia „Sfântul Ioan Valahul” din Craiova părintele Ovidiu Doran le-a vorbit copiilor despre Maica Domnului.
De asemenea, duminică, 20 februarie 2022, în Parohia Ișalnița din județul Dolj, copiii din Grupul parohial „Adormirea Maicii Domnului” coordonat de părintele Alexandru Badea au participat la Sfânta Liturghie, iar la final, la binecuvântarea drapelului în cadrul activității intitulate „Înaintaşii noştri: modele de iubire, de neam şi credinţă”. Parohia Ișalnița împreună cu Școala Gimnazială „Eliza Opran”, Ansamblul „Ion Șerban” și Primăria Ișalnița vor organiza și un târg de mărțișoare cu scop caritativ, pentru ajutorarea unui copil cu probleme medicale, se arată pe același site.
În Craiova, mai multe parohii s-au alăturat unei acțiuni caritabile inițiate de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Craiova. În Parohia Dăbuleni 1, copiii au confecționat mărțișoare, iar copiii din Parohia Galicea Mare au învățat mai multe cântări din cadrul Sfintei Liturghii.
În Parohia Romanești din Craiova au fost botezați 15 copii, iar în Parohia Goicea Mică a fost organizată o acțiune umanitară pentru sprijinirea unor copii defavorizați.