Activităţi comemorative în Protopopiatul Caracal

Un articol de: Andreea Stan - 06 Feb 2016

Vrednicii de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania şi părintele profesor Alexie Buzera au fost comemoraţi, la cinci ani de la trecerea la cele veşnice, în Protoieria Caracal.

Memoria înaintaşilor a rămas o preocupare de seamă pentru elevii şi profesorii caracaleni. În această lună, două mari personalităţi bisericeşti, vrednicii de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania şi pr. prof. dr. Alexie Buzera, au fost pomenite la Biserica „Toţi Sfinţii” şi în cadrul Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” din localitate. „Mi-am dorit ca elevii mei să înveţe prin participarea la slujba Parastasului o lecţie despre recunoştinţă şi neuitare. În cadrul orelor de religie avem şi lecţii despre rugăciunile pentru cei repausaţi. Pentru majoritatea preoţilor slujitori din Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, dar şi pentru mine ca profesor şi om, părintele Alexie Buzera a avut o influenţă benefică, învăţându-ne nu doar muzica, disciplină pedagogică şi chiar misionară pentru credincioşi, ci educându-ne, prin sfaturi de suflet, pentru viaţă şi lume. De aceea, în cadrul Concursului naţional «Biserica şi Şcoala din sufletul meu», nu se putea lega o activitate mai bine decât aceea despre duhovnic, avându-i ca figuri de dascăli, acum adormiţi în Domnul, pe părintele Alexie şi soţia sa, doamna învăţătoare Sabina Severica”, a mărturisit doamna Alexandra Iliescu, profesor coordonator al proiectului Educaţie pentru credinţă. Credinţă în educaţie”, de la Liceul Mihai Viteazu” din Caracal.

Pentru un liceu din judeţul Olt, chipul Mitropolitului Bartolomeu este unul cunoscut, cu opera citită şi numele pomenit la adormiţi de mulţi elevi, de familiile lor şi de preoţi. Prin fundaţia pe care a înfiinţat-o în anul 2008 pentru a sprijini elevii, studenţii, masteranzii şi doctoranzii cu o situaţie financiară precară şi dornici de carte, mitropolitul cărturar, vrednic de pomenire, a ajutat şi foarte mulţi elevi din Olt şi în special din zona Caracalului. De aceea, noi, elevii, învăţaţi la orele de cateheză de preoţii noştri şi la şcoală de doamna profesoară Alexandra, îl pomenim pe toate pomelnicele noastre pentru cei repausaţi şi ne rugăm ca Mitropolitului Bartolomeu să îi fie de folos prinoasele de la noi, cel puţin aşa cum ne este nouă de mare ajutor sprijinul său financiar lunar, şi astfel dintr-un nume necunoscut pentru noi, ni s-a făcut apropiat şi dascăl”, a spus Ionica Sfetcu, bursieră a Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu“ de la Cluj-Napoca.

În semn de recunoștință pentru sprijinul pe care elevii şi studenţi olteni îl primesc în fiecare an de la această fundaţie, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a dat binecuvântare pentru ca preoţii şi enoriaşii din judeţul Olt să semneze pentru formularul 230, redirecţionând 2% către fundaţie, în acest an omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox.

Andreea Stan, clasa a X-a, Liceul Teoretic Mihai Viteazul” Caracal