Activități comune cu tinerii organizate de două parohii arădene
În contextul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor și al Anului comemorativ al filantropilor ortodocși români, tinerii din grupul catehetic „Sfântul Stelian” din Parohia Prunișor i-au invitat la rugăciune și comuniune pe prietenii lor din Parohia Groșeni, județul Arad. La inițiativa preotului paroh Avram Florin Ioan și a preotului paroh Radu Sas de la Parohia Groșeni, s-au pus bazele organizării unei școli de vară intitulate „Tinerii - viitorul Ortodoxiei”. Activitatea educativă a avut loc la 22 august 2020, debutând cu un moment de rugăciune și continuând cu diverse activități sportive, educative și religioase care au contribuit la dezvoltarea spiritului de comunicare dintre cele două parohii. Copiii au învățat să lucreze împreună, să se cunoască și să comunice. Fiecare echipă a dat dovadă de creativitate prin realizarea unor mici scenete cu tematică religioasă. La lăsatul serii, bucuria copiilor a fost prilejuită de aprinderea celebrului foc de tabără, în jurul căruia au cântat cântece patriotice și religioase. Participanţii au fost răsplătiți cu diplome, medalii, un catehism ortodox și câte un trofeu pentru fiecare echipă, în funcție de locul pe care l-a ocupat în clasament.