Activităţi-concurs în cadrul LFCRO Vâlcea

Data: 29 August 2012

Liga Femeilor Creştine Ortodoxe (LFCRO) din Râmnicu Vâlcea, asociaţie social-caritabilă aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului, a participat la concursul de idei de economie socială aplicată din cadrul proiectului "Proactiv - de la marginal la incluziv". Concursul a fost lansat de Asociaţia pentru Dezvoltare şi Promovare Socio-Economică, Catalactica, filiala Teleorman, şi constă în premierea cu suma de 20.000 lei a celor mai bune 15 idei de economie socială aplicată dezvoltate de către organizaţiile nonguvernamentale ce au participat la activitatea 4, Organizarea unui curs în domeniul economiei sociale". Maria Popescu, preşedinta ligii, a semnat contractul de premiere pentru proiectul "Şcoala familiei" în cadrul conferinţei finale ce s-a desfăşurat în data de 31 iulie 2012 la Alexandria. Partenerii în acest demers sunt: Primăria Râmnicu Vâlcea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, Biblioteca Judeţeană Vâlcea, Asociaţiile de Femei Creştine Ortodoxe din ţară (Sibiu, Oradea, Iaşi, Galaţi, Caransebeş, Cluj, Baia Mare, Timişoara) şi Fundaţia Principesa Margareta a României. Întreaga activitate se va desfăşura cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. Din echipa de proiect fac parte: Maria Popescu, preşedinte şi consilier psihoterapeut, Violeta Negrea, manager şi consilier religios, Ramona Tudosie, asistent manager, şi preotul Emanoil Bărbuţ, îndrumătorul spiritual. (Arhid. Liviu Găman)