Activităţi cu copii şi tineri la parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”

Un articol de: Oana Rusu - 13 Feb 2020

La Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur, s-a desfăşurat luni, 10 februarie, un nou atelier de pictură cu Grupul de copii „Sfântul Cuvios David din ­Evvia”, susţinut de Teodora Roșca Neacșu. În cadrul acestuia, copiii au învăţat să picteze icoane pe sticlă de la un iconar profesionist. 

Parohia clujeană organizează un program parohial săptămânal pentru copii, începând cu anul 2011 activitățile desfăşurându-se pe trei grupe de vârstă: grupul de adoles­cenți (12-16 ani); grupa pentru cei mici, cu vârste între 4 şi 7 ani și grupa copiilor cu vârste între 8 şi 11 ani. De asemenea, copiii şi tinerii mai participă la un curs gratuit de chitară, care are loc săptămânal. În parohie activează şi Grupul parohial de tineret „Adormirea Maicii Domnului”, destinat tinerilor peste 16 ani. 

Structura generală a activităților săptămânale în cadrul grupelor include: cateheză; ateliere (litografie, modelaj fimo, împletit metaniere, cruciuliţe de gât sau maşină, felicitări, mărţişoare); prezentare de carte şi discuţii; vizionare de filme şi împărtăşirea impresiilor. Activi­tățile ocazionale cuprind jocuri de grup; seară de poezie şi cântece la chitară; activităţi sportive; vizite filantropice; zilele de naştere sărbătorite o dată pe lună; activităţi de tineret (voluntariat în taberele de copii etc.); semestrial, participan­ţii sunt răsplătiţi pentru activităţi cu tabere gratuite, cărţi şi dulciuri. 

Activitățile anuale ale grupului cuprind pelerinajul de toamnă; pelerinajul tinerilor pe jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula în Postul Paştelui; tabăra de primăvară; agapă de hramul bisericii, conform parohiei clujene „Adormirea Maicii Domnului”.