Activități cu copii și tineri la Rebra, Protopopiatul Năsăud
În Parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud a avut loc o întâlnire cu peste 30 de copii și tineri din localitate care au luat parte la activităţi desfăşurate în tinda bisericii, coordonate de parohul Doru Leontin Plăian, sprijinit de pr. Ioan Clapa din Parohia Feldru, Protopopiatul Năsăud, pr. Vlad-Cristian Todoran din Parohia Sălişca, Protopopiatul Dej, şi câţiva tineri voluntari din judeţul Bistrița Năsăud. După o rugăciune oficiată în Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, a urmat o activitate de cunoaştere, realizată prin joc. Au avut loc, apoi, activităţi educativ-religioase, recreative şi sportive, care au avut rolul de a-i apropia pe tineri şi pe copii de biserică, şi în acelaşi timp unii de alţii. S-au desfăşurat ateliere de pictură, de împletit cruciuliţe şi brăţări, curs de prim ajutor, diverse jocuri, toate coordonate de către tinerii voluntari. La final, cei prezenţi au primit o gustare din partea organizatorilor, după care au participat la focul de tabără și au ascultat cântece la chitară. Evenimentul se încadrează în seria de activităţi educativ-religioase derulate constant în Parohia Rebra, prin grija parohului Doru Leontin Plăian.