Activităţi cu copiii Centrului social „Best Life”
Centrul social pentru copii „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei continuă parteneriatul educaţional încheiat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Dolj. În cadrul acestuia, în lunile noiembrie şi decembrie, copiii aşezământului social sunt implicaţi în proiectul „Micul artist popular, pe urmele bunicilor”, iniţiat de Centrul culturii tradiţionale, cu sprijinul voluntarilor, studenţi ai Facultăţii de Litere, Universitatea din Craiova.
La primele întâlniri, beneficiarii au realizat animăluţe pe foi cartonate şi din frunze, urmând ca la următoarele activităţi să lucreze obiecte cu specific tradiţional. „Este unul din proiectele pe care noi, echipa centrului, îl îndrăgim foarte mult, pentru că fiecare dintre noi ne-am dorit foarte mult interacţiunea cu copiii, adică să dăm către copii munca noastră. Ne-am dorit pentru copii să aibă şansa extraordinară să descopere că de fapt noi călătorim prin satele Doljului şi că-i descoperim pe bunicii lor, descoperim animalele domestice, bătătura românească aşa cum se păstrează ea astăzi. Şi ne sunt foarte dragi aceşti copii, pentru că ei au receptat informaţia oferită de noi, s-au ataşat de cele cinci studente ale Facultăţii de Litere, foarte talentate, care i-au învăţat să facă animale pe scoarţă de copac, povestesc despre viaţa la ţară, pentru că ele, la rândul lor, au în continuare legături cu satul şi cunosc foarte multe lucruri şi, foarte important, studiază folclorul în facultate şi vin să-şi completeze teoria pe care o primesc în facultate”, a declarat Laura Pumnea, referent în cadrul CJCPCT Dolj.
Reprezentanţii Centrului culturii tradiţionale apreciază rolul acestui proiect cultural atât pentru copii, cât şi pentru voluntari şi pentru echipa Centrului culturii tradiţionale. „Proiectul este foarte important pentru copiii Centrului social «Best Life», de la care noi am învăţat enorm, pentru că sunt foarte deschişi, foarte calzi, foarte receptivi, foarte talentaţi. Ei cunosc foarte multe, ne învaţă şi pe noi, ne povestesc lucruri ce ţin de bunicii lor, foarte importante pentru noi, şi în felul acesta toate studiile de teren ajung să se transforme în poveşti pe care copiii să le asimileze frumos, să afle că sunt obiceiuri la ţară, că sunt ritualuri, că atunci când bunica spune o rugăciune e de bine pentru întreaga familie, şi tot de bine e când îi învaţă să iubească animalele, să le hrănească, să se bucure de aerul curat de la ţară. Noi aici asta le spunem, poveşti despre viaţa la sat, aşa cum se păstrează el astăzi, dar şi despre toată bogăţia cu care el vine din urmă”, a adăugat Laura Pumnea, din cadrul CJCPCT Dolj. Voluntarii mărturisesc că au foarte multe de învăţat de la copii şi că sunt mulţumiţi de rezultatele acestui proiect. „Aici ne ocupăm timpul în mod frumos. Este frumos să lucrezi mai ales cu cei mici, pentru că ei sunt foarte inventivi, foarte bucuroşi când lucrăm ceva cu ei”, a spus Corina Matei, voluntar.