Activităţi cu copiii în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Data: 10 Iunie 2015

În parohiile din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului au loc numeroase activităţi cu copiii. Unele dintre acestea se desfăşoară în cadrul unor parteneriate cu unităţile de învăţământ aflate în apropierea bisericilor, în timp ce alte activităţi sunt organizate de parohii.

Cu ocazia săptămânii dedicate copiilor, în cadrul activităţilor Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din Mănăştur, a avut loc cea de-a IV-a ediţie a Concursului de Şah „Sfântul Apostol Andrei“. Continuând tradiţia concursului de şah, s-a reuşit dezvoltarea dorinţelor copiilor de a-şi exersa aptitudinile dobândite în domeniul sportului minţii, într-un cadru competiţional. Acest sport, şahul, reprezintă modalitatea prin care copiii se pot dezvolta frumos la nivel intelectual, sociabil, spiritual şi se pot manifesta într-un mod benefic societăţii actuale.

La concurs au participat 22 de copii, fete şi băieţi, de la grădiniţă la clasele gimnaziale. Sistemul de joc a fost Open Elveţian. Clasamentul a indicat valoarea aproximativ egală a concurenţilor, descoperită printr-o determinare aparte, care a păstrat limitele eleganţei şi sportivităţii, şahul fiind cunoscut ca un sport al onoarei şi respectului reciproc. Concursul a fost supravegheat de profesori de şah şi jucători de şah profesionişti, din cadrul Clubului de Şah „Juniorul“ şi a Clubului de Şah CCS Cluj-Napoca, desfăşurându-se în parametrii optimi competiţiilor şahistice. Toţi copiii au primit diplome şi premii, ca răsplată a efortului intelectual depus, al jocului bun şi a eleganţei şi sportivităţii de care au dat dovadă în calitate de concurenţi.

„Este necesar să ne educăm copiii prin bine şi frumos, într-un ambient al sacralităţii Bisericii şi Cuvântului, iar şahul constituie o metodă propice acestui demers“, a precizat parohul Dănuţ Hognogi.

„Ne bucurăm de faptul că numărul copiilor doritori de a practica şahul în cadrul activităţilor parohiale şi de a participa în cadrul acestui concurs creşte semnificativ în fiecare an“, a declarat Stela Florea, coordonatoarea activităţilor dedicate copiilor în cadrul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din Mănăştur.

„Şahul reprezintă calea spre o cunoaştere mai bună a virtuţilor necesare dezvoltării armonioase a copiilor, o îmbogăţire a sistemului de valori, o profesare benefică a respectului şi aprecierii inter-umane din partea copiilor şi mă bucur să pot organiza, la cererea părintelui paroh Dănuţ Hognogi, acest concurs de şah, în cadrul Parohiei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului“ din Mănăştur“, a declarat profesorul de şah dr. Victor Constantin Măruţoiu.

Ajutor pentru copii cu deficienţe

De asemenea, tinerii din Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din Cluj-Napoca s-au implicat în ajutorarea a 25 de copii cu deficienţe de vedere, care au beneficiat de îmbrăcăminte şi încălţăminte nouă, prin intermediul fondurilor strânse în luna mai, în cadrul proiectului „Fetiţa cu chibrituri“. Proiectul s-a finalizat duminică, 7 iunie, când cei 25 de copii de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca au intrat în posesia noii recuzite.

Copiii, în vizită la mănăstiri

În Parohia Ilva Mică Someş din Protopopiatul Năsăud a debutat un proiect care are ca scop cunoaşterea mănăstirilor din judeţ, care vine în întâmpinarea dorinţelor copiilor de a afla mai multe despre mănăstirile din judeţul Bistriţa-Năsăud. Sub egida Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinţii Martiri Năsăudeni“, peste 80 de copii de la Şcoala Gimnazială nr. 2 din Ilva Mică, însoţiţi de parohul Iuliu Brici şi de profesorul Leon Gaftone, au mers în pelerinaj la două mănăstiri reprezentative din Ţara Năsăudului: Mănăstirea Salva şi Mănăstirea Rebra-Parva.

Tinerii pelerini au vizitat Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii“ din Salva, unde au aflat istoricul acestei mănăstiri, apoi s-au îndreptat la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ de la Parva, unde au participat cu toţii la Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos.

„Acest proiect pe care l-am început astăzi se alătură celorlalte activităţi pe care noi le derulăm cu tinerii din parohia noastră şi are ca scop familiarizarea copiilor cu istoria şi rolul mănăstirilor din cele trei protopopiate ale judeţului nostru, dar şi cu modul de viaţă monahal“, a arătat parohul Brici Iuliu. Acest pelerinaj se încadrează în seria de manifestări dedicate Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi în Patriarhia Română.

Proiectul „Liturghia şi şcola duminicală“

În Duminica Tuturor Sfinţilor, copiii care participă la proiectul „Liturghia şi şcoala duminicală“ de la Biserica „Schimbarea la Faţă“ din Cluj-Napoca, împreună cu părinţii şi bunicii lor şi alături de părintele Vasile Gorcea, au făcut un pelerinaj la Mănăstirile Râmeţ şi Dumbrava, judeţul Alba. La Mănăstirea Râmeţ grupul a participat la Sfânta Liturghie şi au înălţat cântări de laudă lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor pentru tot ajutorul oferit. După cuvântul de învăţătură rostit de părintele Antonie, în care şi cei mari, dar şi cei mici au fost îndemnaţi să urmeze exemplul de viaţă şi de trăire duhovnicească al sfinţilor, pelerinii au vizitat muzeul mănăstirii şi s-au recules la bisericuţa veche din incinta aşezământului monahal. Cuprinşi de pace şi linişte sufletească, pelerinii de la Cluj s-au îndreptat spre Mănăstirea Dumbrava, unde cei mai mici le-au făcut o mare bucurie copiilor nevoiaşi de la aşezământul social al mănăstirii, oferindu-le mici daruri.

„După o astfel de experienţă spirituală, pe care fiecare copil o va păstra în sufletul său, ne-am întors acasă cu sentimentul că, încă o zi din viaţa noastră, ne-am aflat mai aproape de Dumnezeu“, a declarat părintele Vasile Gorcea.

Concursul „Sfântul Onufrie“, ediţia a IX-a

Ca în fiecare an, în preajma sărbătorii Sfântului Onufrie, din 12 iunie, la Parohia „Naşterea Domnului“ din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, s-a derulat Concursul „Micul Onufrie“, ediţia a IX-a.

În 9 iunie, elevii din clasele a II-a, a III-a, a IV-a, a VI-a de la Şcoala „Constantin Brâncuşi“ din Cluj-Napoca - unde este directoare profesoara Eugenia Marcu şi directoare adjunctă profesoara Alina Bărăian, au venit la biserică pentru a se întrece în daruri oferite Sfântului Onufrie, daruri care constau în rugăciuni, poezii, cântece religioase şi pentru copii.

Au fost premiaţi şi cei mai buni elevi din aceste clase la disciplina religie, oglinda fiind calificativul primit la ore în cursul anului şcolar şi caietul de religie.

Elevii au fost pregătiţi de profesoara de muzică Ionela Măhăra, de învăţătoarele Elena Tilea, Rozalia Anghel şi de profesoara de religie Daniela Necula, iniţiatoarea acestui concurs, în anul 2007. De atunci, concursul s-a desfăşurat de-a lungul anilor, învăţând multe generaţii de copii să fie generoşi, că a dărui este mai de folos decât a primi şi că Dumnezeu înmulţeşte înmiit ceea ce oferă fiecare aproapelui. 

Au participat la această sărbătoare a bucuriei împreună cu preoţii bisericii, dascălii Alina Bărăian, Daniela Necula, Ionela Măhăra, Ana-Maria Ţibre, Maria Ţibre, Elena Ţilea, Ion Irma, Alina Mitrea,  părinţii şi bunicii copiilor.

Cu această ocazie a avut loc întâlnirea „Mai aproape unii de alţii“, care reuneşte pe cei care se ocupă de educarea celor mici. Aceste activităţi se înscriu, de asemenea, în cadrul Parteneriatului „Cu Hristos în faţa marilor încercări din viaţa de şcolar“ care demonstrează buna colaborare dintre biserică, şcoală (dascăli şi copii) şi părinţi pentru că toţi fac parte din marea familie a parohiei.

Elevii au primit în dar diplome şi iconiţe, iar concursul s-a încheiat cu o agapă de la care nu au lipsit nici de această dată „micile pâini ale Micului Onufrie“, care simbolizează bunătatea, dărnicia, unitatea şi frumuseţea sufletelor celor care le-au oferit, dar şi ale celor care le-au primit în dar.

Această întâlnire, aproape de sfârşitul anului şcolar, reprezintă roadele unui an de trudă a dascălilor şi a elevilor. Şi de data aceasta, anul şcolar se va încheia cu un Te Deum, săvârşit de preoţii parohiei la festivitatea de la Şcoala „Constantin Brâncuşi“ din Cluj-Napoca, iar în 21 iunie, cei mai buni elevi premiaţi de această şcoală vor fi invitaţi împreună cu dascălii lor la biserică, fiind răsplătiţi pentru rezultatele foarte bune la învăţătură. (Pr. Cornel Coprean, Alexandra Andereş, Andreea Pâgleşan, Marilena Asănică)