Activităţi cu copiii la Mirceşti, Alba

Data: 03 Octombrie 2014

În cadrul Centrului cultural-catehetic „Sfântul Nicolae“ din Mirceşti, Alba, a avut loc încheierea festivă a activităţilor Şcolii de vară, desfăşurate pe parcursul lunilor august şi septembrie. Centrul, aflat sub coordonarea pr. Ovidiu Popescu şi pr. Ioan Şopterean, a desfăşurat o serie de activităţi cu tinerii din parohie, între care: atelier de pictură de icoane pe sticlă în manieră tradiţională, excursii în aer liber în împrejurimile localităţii, picnic, vizitarea unor obiective turistice din municipiul Sibiu şi pelerinaj la mănăstiri.

„Scopul principal al acestor activităţi a avut în prim plan apropierea tinerilor de Sfânta Biserică, prin aplecarea asupra izvoadelor erminiei tradiţionale iconografice, şi, implicit, recrearea şi petrecerea timpului liber într-un mod util şi organizat“, a precizat pr. Florin Parasca, inspector de cateheză parohială în Arhiepiscopia Alba Iuliei.