Activităţi cu copiii, la Năsăud
În ziua Praznicului Bunei Vestiri, copiii din Centrul pentru Educaţie Incluzivă „Lacrima“ din Năsăud, sub coordonarea prof. Bianca Dolha, au participat la Sfânta Liturghie, în biserica cu hramul „Sfântul Nicolae“ din oraş. A fost prima activitate din acest an în cadrul proiectului social-educaţional „Şi noi suntem copiii Lui...“, iniţiat de Biroul de Asistenţă Socială din Protopopiatul Năsăud. Potrivit asistentului social al protopopiatului, Domnica Rusu, cea care se ocupă de proiect, la sfârşitul Sfintei Liturghii, copiii au primit iconiţe şi cărţi de rugăciune.
Pe parcursul anului, în cadrul proiectului, vor avea loc mai multe întâlniri şi activităţi comune. Printre acestea se numără confecţionarea de felicitări şi obiecte pascale, felicitări şi aranjamente de Crăciun, care vor fi expuse în biserică, spre vânzare. Din banii obţinuţi, şi cu ajutorul unor sponsori, copiii vor pleca în pelerinaj la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, pentru a se închina la icoana Maicii Domnului. (Grigore Sâmboan)