Activităţi cu copiii şi tinerii în parohia clujeană din Mănăştur

Data: 24 Septembrie 2016

Copiii din parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului” sunt așteptați și în acest an școlar la programul parohial săptămânal dedicat lor. Programul, organizat de parohie pentru al șaselea an consecutiv, este destinat copiilor de la 4 la 16 ani și are loc în fiecare sâmbătă. De asemenea, vor fi reluate şi activităţile cu grupul parohial de tineret, o dată cu începerea noului an universitar.
Activitățile de la parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului” se desfășoară pe trei grupe de vârstă: preșcolari, elevi și adolescenți și au scopul de a-i apropia pe copii de Biserică prin cateheze și discuții religioase, şi de asemenea, de a le oferi un mediu mai puțin formal pentru socializare și comuniune.

„Pe plan catehetic, în acest an școlar ne propunem să le explicăm copiilor ce este Sfânta Liturghie, care sunt Praznicele Împărătești, iar spre sfârșitul anului, să putem da și câteva răspunsuri la strană. Catehezele susținute de studenți de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca vor fi alternate cu activitățile recreative, astfel ca distracția și voia bună să nu lipsească din activitățile noastre. Împreună cu voluntarii parohiei vom face și diferite ateliere creative, pictură pe sticlă cu artistul plastic iconar Teodora Roșca, teatru religios, excursii, cântece la chitară și multe jocuri de interior și exterior”, a declarat parohul Dan Hognogi. Prima activitate din acest a școlar are loc sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 11.00, în biroul parohial al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Mănăștur.

Copiii din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” au fost bine­cuvântați la început de an școlar. Duminică, 11 septembrie, după Sfânta Liturghie, s-a făcut în biserică o rugăciune de binecuvântare a copiilor și a dascălilor. „Încercăm să facem o tradiție la noi în biserică, în duminica dinaintea începutului anului școlar, când să înălțăm rugăciuni pentru toți copiii. E bine ca tinerii noștri să primească această binecuvântare în Biserică, pentru a începe cu Dumnezeu anul școlar, ca Domnul să le dăruiască înțe­lepciune, râvnă pentru cunoaștere și ascultare față de dascăli și părinți”, a spus părintele Dan Hognogi.

De asemenea, în cadrul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul Mănăştur, vor fi reluate şi activităţile cu grupul parohial de tineret, o dată cu începerea noului an universitar. Astfel, tinerii vor participa la cateheze, ateliere artistice, prezentări de carte, vizionare de filme şi discuţii, jocuri de grup, seri de poezie şi cântece la chitară, activităţi sportive, vizite filantropice, activităţi de voluntariat, tabere, pelerinaje etc.