Activităţi cu elevii Şcolii Gimnaziale „Axente Sever” din Aiud

Un articol de: Ziarul Lumina - 02 Noiembrie 2018

În cadrul Programului „Săptămâna altfel”, Parohia Aiud IV, reprezentată de preoţii Teofil Sas şi Ioan Rusan, în colaborare cu Şcoala Gimnazială „Axente Sever” din Aiud, reprezentată de prof. Camelia Cristina Constantin, directorul instituției, și prof. Ştefania Liana Ciortea, director adjunct au organizat mai multe activităţi cu elevii. Astfel, elevii din clasele primare au vizitat biserica parohială, îndrumați de Raluca Pleșa, profesor de religie. Sub egida «Prietenul Tainic», copiilor li s-a vorbit despre Dumnezeu, Care veghează mereu asupra lor. În continuare, în cadrul «Săptămânii altfel» s-a derulat o activitate filantropică, în care copiii au vizitat persoane vârstnice din cuprinsul parohiei, aflate într-o situație materială precară. Pe această cale, adresăm mulțumiri părinților pentru mărinimia gestului lor, precum și pentru exemplul bun pe care l-au oferit copiilor”, a spus parohul Ioan Rusan. Elevii din ciclul gimnazial au vizitat Schitul „Înălţarea Sfintei Cruci” din Aiud, unde au aflat particularităţile acestui așezământ monastic, despre mărturia credinţei şi a jertfei pentru Hristos a celor închişi în temniţele comuniste. În ultima zi a programului „Săptămâna altfel” elevii au participat la Sfânta Liturghie la Biserica parohială cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. „Scopul acestei săptămâni a fost de a implica activ elevii în acțiunile concrete ale Bisericii, precum și de a le insufla valorile moral-creștine ale credinței ortodoxe”, a mai menţionat pr. Rusan Ioan.