Activități cu tineri de la parohii brăilene
Patruzeci de copii din parohiile brăilene „Nașterea Maicii Domnului”, „Sfânta Filofteia”, Baldovinești şi Sătuc au participat joi, 28 iulie, la Aşezământul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din judeţul Brăila la o serie de activităţi educative și recreative, organizate în contextul sărbătoririi ocrotitorului spiritual al capelei din cadrul acestei instituţii socio-medicale.
Copiii veniți împreună cu preoţii de la cele patru parohii au avut bucuria de a se întâlni cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, care le-a fost gazdă, ghid și îndrumător pentru câteva ore în spațiul natural și primitor al așezământului de pe malul cunoscutului lac din apropierea municipiului Brăila.
În deschiderea programului, împreună cu ierarhul locului, toți copiii participanți s-au rugat în Capela „Sfântul Pantelimon~ a așezământului eparhial. În continuare, plini de energie, entuziasm și bucurie, copiii au fost implicați într-o serie de activități sportive, jocuri recreative și diverse concursuri tematice, permanent fiind vegheați și îndrumați cu dragoste părintească de chiriarhul Dunării de Jos.
După masa oferită în foişorul din cadrul așezământului, copiii au continuat să se joace şi să se bucure de clipele frumoase petrecute împreună. Aceste activități se înscriu în programul eparhial de tabere pentru elevi, desfăşurat în Eparhia Dunării de Jos în vacanţa de vară din acest an.