Activităţi cu tinerii din Mănăştur, Cluj-Napoca

Data: 19 Mai 2016

În zilele de 13-15 mai, tinerii grupului parohial de tineret din cadrul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăştur, au participat la tabăra anuală de la Mărișel, judeţul Cluj. Tinerii au participat aici la un program complex, din care au făcut parte cateheze, jocuri de grup, activități sportive, diferite ateliere. Sâmbătă, 14 mai, tinerii au fost vizitați de părintele Dorin Ielciu, iar duminică, 15 mai, în mijlocul lor a fost părintele Dan Hognogi. Duminică tinerii au participat la Sfânta Liturghie la biserica din satul Rusești. Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele Dan Hognogi, iar tinerii au dat răspunsurile la strană. De asemenea, copii din Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, alături de coordonatorii voluntari, au început repetiţiile pentru un spectacol ce va fi prezentat în data de 5 iunie.