Activităţi cu tinerii în Arhiepiscopia Alba Iuliei

Data: 15 Iunie 2016

Mai multe activităţi cu tinerii au fost organizate de protopopiatele din Arhiepiscopia Alba Iuliei, în cadrul seriei de evenimente cultural-educative şi religioase dedicate „Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox” şi „Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”.

Protopopiatul Blaj a organizat un amplu program duhovnicesc, prin Grupul de inițiativă al protopopiatului, din care fac parte preoți, cadre didactice, elevi și studenți şi în care au fost implicați tinerii de la școlile și parohiile din municipiul Blaj și din parohiile Șona, Sânmiclăuș și Mânărade. Parohii din municipiul Blaj, împreună cu enoriașii au venit la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Blaj, unde este paroh Ovidiu Vintilă, pentru a audia grupurile care au participat la cea de a doua ediţie a concertului de pricesne „Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii săi”. Au participat grupul tinerilor din Protopopiatul Blaj, coordonat de pr. Nicolae Vlad de la Parohia Lupu, grupul de tineri de la Parohia Mânărade, coordonat de parohul Ioan Nicoară, grupul de elevi ai Școlii Gimnaziale „Toma Cociși” din Blaj, pregătit de prof. Adriana Cleja, grupul de elevi ai Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, coordonat de preoteasa Mariana Borșan, tânăra Ioana Vintilă, de la Parohia Blaj II, grupul de tineri de la Parohia Șona, pregătit de pr. Traian Ghiurfălean, grupul de elevi de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, coordonat de preoteasa Dorina Gânța, grupul de tineri de la Parohia Șânmiclăuș, pregătit de pr. Claudiu Moldovan, corul de preoți „Eufonia” al Protopopiatului Blaj. Biserica a fost neîncăpătoare pentru cei 130 de tineri participanți, la care s-au adăugat numeroşi credincioși.

Pr. Păunel Juchi, inspector eparhial pentru tineret, a acordat, la final, diplome de excelență din partea Sectorului de tineret al Centrului eparhial membrilor corului de preoți "Eufonia” al Protopopiatului Blaj și a precizat că această a doua ediție a concertului de pricesne a devenit un festival de muzică sacră.

Ovidiu Pop, protopopul Blajului, a mulţumit celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment, în special părintelui Ştefan Cătăuță, președintele Grupului de inițiativă al Protopopiatului Blaj şi a oferit cărți participanților, iar Parohia Blaj II, gazda evenimentului, a oferit tuturor dulciuri, suc și apă minerală.

Întâlnirea tineri din Cugir

Arhiepiscopia Alba Iulia prin Protopopiatul Sebeş-Cugir în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir a organizat „Întâlnirea tinerilor din oraşul Cugir” care s-a desfăşurat la Colegiul Naţional „David Prodan” - Cugir având tema „Familie, prieteni, anturaj”. La întâlnire au participat aproximativ 100 de tineri din liceele şi şcolile gimnaziale din Cugir şi Vinerea. Părintele Cebotari Adrian a susţinut o prelegere pe tema întâlnirii, apoi tinerii au participat la discuţii pe ateliere de lucru, coordonate de elevi ai Colegiului Național „David Prodan”. La final Grupul vocal „Amprentis”, condus de prof. Călin Furdui, a susţinut un program artistic.

Prin acest gen de întâlniri Departamentul de Misiune şi Tineret al Arhiepiscopiei are ca scop să creeze la nivelul întregii eparhii modalităţi şi locuri unde tinerii se pot întâlni, cunoaşte şi dialoga pe teme de mare actualitate pentru ei. În organizarea evenimentului de la Cugir s-au implicat profesorii de religie Laura Teban, Luminiţa Sgubea, Dana Pascal, Alina Popa, Alin Teodorescu precum preoţii Ionuţ Cândea, Marius Nestian, Mihai Gălăţeanu, Adrian Cebotari din cadrul Protopopiatului Sebeș.

Activităţi la Sângiorgiu de Mureș şi Band

„Întâlnirea Tinerilor Orto­docși” din Sângeorgiu de Mureş şi localitățile învecinate a avut loc la inițiativa protopopului Olimpiu Zăhan, cu sprijinul preoţilor Eugen Bărăian și Gigel Roată, în colaborare cu Primăria Sângiorgiu de Mureș și școala din localitate. Părinte Teodosie de la Mănăstirea Dumbrăvioara, judeţul Mureş, a vorbit participanţilor despre „originea timpului, ca dar al lui Dumnezeu, și cât este de prețios în viața noastră”. Pr. Olimpiu Zăhan a vorbit, apoi, despre îndeletnicirile pe care le au tinerii în timpul liber, „spre folosul lor și pe placul lui Dumnezeu”. Alături de tinerii din parohiile învecinate au fost preoți din parohiile Merișor, Gornești, Moișa și Ernei. Elevi au purtat discuții, au primit dulciuri și iconițe din partea organizatorilor și s-au bucurat de prezența la această întâlnire.

La Liceul Tehnologic din Band, din cadrul Protopopiatului Târgu Mureş, s-a desfășurat întâlnirea tinerilor din localitate și din parohiile învecinate. Despre petrecerea cu folos a timpului le-a vorbit tinerilor părintele Eugen Cândea de la Parohia Voiniceni, secretarul Protopopiatului Târgu Mureș. Protopopul Olimpiu Zăhan i-a provocat pe elevi să răspundă la câteva întrebări, la discuții directe și le-a dat posibilitatea să spună fiecare cum își petrece timpul liber. Alături de elevi au fost pr. Lucian Crișan din Band în calitatea de gazdă și organizator, pr. Ovidiu Lazăr din Sâncraiul de Mureș, pr. Teodor Fărcaș din Nazna și cadrele didactice de la liceul din localitate.