Activităţi cu tinerii în Episcopia Caransebeşului

Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 10 Decembrie 2014

În aşteptarea marelui praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, copiii din centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeşului organizează în această perioadă o serie de acţiuni pe plan cultural, catehetic şi filantropic. Alături de participarea la sfintele slujbe, aceştia susţin concerte de colinde, scenete religioase, confecţionează ornamente de Crăciun şi împart daruri celor nevoiaşi.

Cele mai recente acţiuni desfăşurate de membrii centrelor de tineret au avut loc de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, patronul spiritual al copiilor. Cu această ocazie, au fost organizate mai multe evenimente la Catedrala Episcopală din Caransebeş şi în centrele cărăşene din Oraviţa, Reşiţa, Moniom, Moldova Nouă, Câlnic şi Fârliug.

La Oraviţa, ziua Sfântului Ierarh Nicolae a fost plină de emoţii şi surprize pentru membrii Centrului „Sfânta Ecaterina“ din localitate. În seara zilei de 5 decembrie, părintele paroh Gelu Moldovan a fost prezent în mijlocul copiilor, explicându-le importanţa celor două Sfinte Taine specifice Anului euharistic în Patriarhia Română: Spovedania şi Împărtăşania. După acest moment, cei care au împlinit deja 7 ani s-au îndreptat spre biserică, unde s-au spovedit - unii chiar pentru prima dată - pentru a se pregăti aşa cum se cuvine pentru a doua zi. În ziua praznicului, la Sfânta Liturghie, cu mic, cu mare, membrii centrului s-au împărtăşit, iar la final au fost răsplătiţi cu daruri din partea parohiei şi a ostenitorilor centrului.

Şi la Reşiţa, membrii Centrului de tineret „Sfântul Ierarh Nicolae“ din cartierul Govândari şi-au cinstit aşa cum se cuvine ocrotitorul. Astfel, în ajunul sărbătorii, copiii au luat parte la săvârşirea slujbei Acatistului Sfântului Nicolae, iar apoi au prezentat o scenetă dedicată Naşterii Mântuitorului Hristos. În continuare, s-a desfăşurat un târg de Crăciun în cadrul căruia copiii au valorificat ornamentele şi decoraţiunile realizate de ei, iar la final au luat parte la o agapă frăţească alături de părinţi şi de coordonatorii centrului. A doua zi, în cadrul Sfintei Liturghii, cei care s-au pregătit prin Spovedanie s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.

Membrii Centrului de tineret „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din cartierul Moniom al municipiului Reşiţa au desfăşurat, la rândul lor, o serie de activităţi specifice praznicului Sfântului Ierarh Nicolae. Încă din ajun, copiii, alături de coordonatorii şi voluntarii centrului, s-au reunit şi au desfăşurat un atelier de decoraţiuni specifice, după care au particiat la slujba Vecerniei celei mari, săvârşită în biserica parohială. A doua zi, aproximativ 50 de copii, membri ai centrului, dar şi alţi copii din municipiu, s-au reunit la Sfânta Liturghie, unde s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. La final, copiii au interpretat un scurt program de colinde, au primit cuvântul de învăţăură din partea preotului paroh şi, desigur, mult aşteptatele daruri din partea Sfântului Nicolae.

Activităţi la Moldova Nouă

Ca-n fiecare an, „moşul cel sfânt şi bun“ n-a uitat să vină spre a aduce darul său nici tinerilor din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Protopopiatul Moldova Nouă, localitatea Moldova Nouă. Praznicul Sfântului Nicolae s-a făcut spre folosul tuturor celor prezenţi în biserică moment de bucurie, mai ales când în timpul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, la momentul chinonicului, s-a cântat „Colindul Sfântului Nicolae“. Clipe înălţătoare au trăit toţi cei prezenţi şi atunci când au fost împărţite de preoţii parohiei daruri din partea sfântului darnic. Un moment important l-a constituit mai ales darul cel mai de preţ al Bisericii - împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului a unui mare număr de tineri, beneficiari ai programelor sociale şi de tineret ale parohiei, precum şi ai parteneriatelor cu şcolile din localitate.

În Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Câlnic s-a desfăşurat a XIII-a ediţie a proiectului parohial „Sfântul Nicolae - ocrotitorul copiilor“. Programul a cuprins o vizită la grădiniţa şi şcoala din localitate, unde elevii prezenţi au fost răsplătiţi cu generozitate. De asemenea, în aceeaşi măsură a fost răsplătit şi un grup de elevi de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Aurora“ din Reşiţa, coordonaţi de doamna prof. Ionela Roiban, care are un parteneriat de colaborare cu parohia. După-amiaza programul a continuat în locaşul de cult unde, după un recital de poezii şi colinde, cei prezenţi au fost răsplătiţi în aceeaşi măsură. Proiectul a continuat seara cu diverse acţiuni caritabile, fiind vizitate câteva familii cu o stare socială mai precară.

Urmare a unei bune colaborări dintre Şcoala cu clasele I-VIII şi biserica din Fârliug, s-a demarat un proiect de ajutorare a copiilor şi bătrânilor care provin din familii defavorizate din localitate. Proiectul constă în servirea unei mese calde duminicale, în incinta şcolii, pentru 15 copii, dar şi transportul mâncării la domiciliul bătrânilor. Aceste acţiuni au avut loc pentru prima dată în ziua cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae - prietenul copiilor.