Activităţi cultural-educative la Nou Român, judeţul Sibiu
În localitatea Nou Român, județul Sibiu, a avut loc prima parte a celei de a doua etape ale proiectului cultural „Asta ştiu eu despre satul meu”. În cadrul acestui proiect, specialişti ai Complexului Muzeal National „Astra” din Sibiu, coordonaţi de muzeograf-educator muzeal Raluca Andrei, au susținut mai multe activităţi cultural-educaţionale, grupate într-un „Atelier interactiv de storytelling”. Obiectivul urmărit a fost acela de a transmite elevilor tehnici de realizare a unor texte descriptive, prin realizarea unor scenarii de joc, fiind astfel identificate resursele locale (culturale și naturale) în vederea utilizării lor într-un mod creativ și în acord cu cerințele pieței. Au avut loc activități și jocuri care au dezvoltat abilitățile de comunicare și relaționare ale elevilor, aceştia fiind încurajați să-și privească satul prin ochii unui turist, descriind elementele de patrimoniu într-un mod cât mai atractiv. Totodată s-a urmărit ca, prin dezvoltarea limbajului personal al elevilor, prin stimularea expresivităţii discursului, prin descoperirea unor tehnici de interviu, să se realizeze povestiri în care protagoniști să fie chiar ei, copiii, conform reprezentanților Complexului Muzeal Național „Astra” din Sibiu. De asemenea, în cadrul campaniei de ecologizare care a avut loc în plan naţional, parohul Liviu Florin Ivănuşcă, alături de câţiva elevi voluntari din sat, au participat la o campanie de ecologizare a localităţii. „Am dorit, prin acestea să dea un bun exemplu şi să punem bazele unei educaţii eco-ogice pentru cei mai tineri locuitori ai satului. În cadrul acţiunii, au fost adunate toate peturile, dozele de aluminiu și ambalajele aruncate pe marginea principalelor străzi din localitate”, a precizat pr. Liviu Florin Ivănuşcă.