Activităţi cultural-filantropice în preajma Crăciunului
Joi, 13 decembrie, în Sala de festivităţi "Episcop Elie Miron Cristea" a Centrului eparhial, copii de la centrul de zi din cadrul Complexului de servicii sociale "Sfântul Vasile cel Mare" au susţinut un moment artistic în cadrul căruia au rostit poezii şi au cântat colinde. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, care la final le-a împărţit cadouri, iar părinţilor şi însoţitorilor iconiţe şi calendare. Vineri, 14 decembrie, Centrul de voluntari al Episcopiei Caransebeşului, prin coordonatorul său, Petrişor Rada, a distribuit cadouri pentru copiii nevoiaşi din Parohia Măru. Pachetele au fost pregătite de Centrul de voluntariat al Episcopiei Caransebeşului, în colaborare cu Societatea Femeilor Ortodoxe şi în consultare cu Sectorul Social-filantropic al episcopiei. Cei 50 de copii, proveniţi din familii monoparentale sau din familii cu probleme sociale, şi-au aşteptat darurile în paraclisul şcolii din Măru. Preotul Nicolae Negrei dimpreună cu dascălii copiilor şi-au aşteptat binefăcătorii şi împreună au cântat o colindă, rosind deopotrivă rugăciunea "Tatăl nostru" în capela şcolară. Apoi au fost împărţite darurile de către Petrişor Rada, fiecare primind dulciuri, jucării şi cărţi cu poveşti. Cei 50 de copii, care locuiesc în şantierul barajului din apropierea satului Măru, precum şi alţi copii din localitate au mai beneficiat de sprijin. Totodată, prin efortul aceluiaşi centru de voluntariat s-au distribuit haine pentru copii şi maturi, ce se vor împărţi prin osârdia şi rânduiala părintelui paroh Pavel Negrei. Organizarea acestor activităţi va continua şi după sărbătoarea Naşterii Domnului, prin implicarea a cât mai mulţi binevoitori în dorinţa de a fi alături de copiii nevoiaşi în mai multe localităţi rurale din Episcopia Caransebeşului.