Activităţi cultural-religioase la Craiova şi Râmnic

Data: 29 Noiembrie 2013
Pregătirile pentru sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Andrei şi pentru Ziua Naţională a României au început din această săptămână în Mitropolia Olteniei. În cinstea celor două evenimente s-au organizat activităţi la Craiova şi Râmnic. 
 
Sfântul Mare Mucenic Andrei, creştinătorul românilor, este cinstit astăzi în toate bisericile şi mănăstirile din Patriarhia Română. Astfel, la olteni, sfântul este prăznuit atât în bisericile ce îi poartă hramul, cât mai ales în catedralele chiriarhale. La Craiova, în Paraclisul mitropolitan „Maica Precista“ - Dudu, după Sfânta Liturghie, va fi organizat un concert de muzică religioasă, închinat Sfântului Andrei, dar şi apropierii sfintelor sărbători de iarnă, în interpretarea coralei mixte a Parohiei Hagi Enuşi. Evenimentul se încadrează în manifestările culturale dedicate Festivalului Internaţional Craiova Muzicală. Mâine, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu va fi prezent în Biserica „Madona“, unde va săvârşi Sfânta Liturghie. IPS Irineu, înconjurat de soborul preoţilor şi diaconilor slujitori, se va ruga pentru „eroii români din toate timpurile şi din toate locurile, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre sau închisori, pentru demnitatea noastră naţională“.

Eroii neamului, evocaţi la Biserica „Înălţarea Domnului“ din Craiova

Săptămâna aceasta, eroii români au fost cinstiţi la Biserica „Înălţarea Domnului“ din Craiova, cu prilejul împlinirii a 95 de ani de la Marea Unire. Evenimentul, organizat cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Irineu, a avut loc joi, 28 noiembrie, fiind marcat de o serie de activităţi cultural-religioase dedicate cinstirii eroilor români. În organizarea activităţii s-au implicat Parohia „Înălţarea Domnului“, Asociaţia naţională „Cultul Eroilor“ - Regina Maria, filiala Dolj - „Fraţii Buzeşti“, „Asociaţia naţională a cadrelor militare în rezervă şi retragere“, filiala Dolj, „Asociaţia pentru istoria şi propaganda aviaţiei“, ofiţeri şi subofiţeri din unităţile militare active ce aparţin de Garnizoana Craiova. În deschiderea activităţii, pr. paroh Cristian Grecu a săvârşit o slujbă de pomenire în cinstea celor căzuţi pe câmpul de luptă. Au urmat alocuţiunile, invitaţii vorbind laudativ despre momentul Marii Uniri, precum şi despre jertfele aduse în realizarea şi valorificarea ei. La discuţii a luat parte şi reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, prof. Mihăiţă Stoica. Întreaga activitate a fost moderată de Gabriela Rusu Păsărin, de la Radio Oltenia Craiova. La final, au fost interpretate cântece patriotice de către corul Facultăţii de Teologie din Craiova, elevii Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul“ din Craiova şi de grupul vocal al Colegiului Naţional „Carol I“. 

Concurs interliceal în cinstea Sfântului Apostol Andrei la Vâlcea

Arhiepiscopia Râmnicului, în parteneriat cu ISJ Vâlcea şi Primăria Râmnicului, a organizat joi, 28 noiembrie, Concursul „Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al românilor“. Au participat elevi de liceu din mai multe şcoli din judeţul Vâlcea, fiind urmărită promovarea valorilor credinţei creştine. Evenimentul, desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a avut loc la Arhiepiscopia Râmnicului şi a fost coordonat de către prof. Daniela Ionescu, inspector şcolar de religie în cadrul ISJ Vâlcea. Din partea Arhiepiscopiei Râmnicului au luat parte pr. Constantin Cârstea, consilier cultural, împreună cu pr. Constantin Olariu, inspector pentru catehizarea tineretului. La final, au fost oferite premii pentru cei mai buni elevi participanţi, după următoarea ierarhie: premiul I - Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab“, prof. coordonatori Camelia Matei şi Georgeta Găitănaru, premiul II - Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, prof. Daniela Ionescu, prof. Marcel Ionescu şi prof. Ciprian Grigorescu, premiul III - Liceul „Antim Ivireanul“, prof. Mădălina Proteasa. Echipele premiate au primit diplome şi premii în cărţi, reviste, pliante şi icoane. „Toţi participanţii au demonstrat că şi-au însuşit învăţătura de credinţă, precum şi aspecte ale vieţii şi slujirii Bisericii, reuşind să obţină punctaje importante. Aprofundarea aspectelor spiritualităţii creştine îi ajută pe tineri, într-o lume desacralizată şi secularizată, în a se autodefini şi a se cunoaşte ca chip al lui Dumnezeu. Educaţia religioasă urmăreşte realizarea comuniunii omului cu Dumnezeu, ceea ce necesită din partea omului o permanentă purificare de patimi şi o creştere în virtute“, a precizat prof. Daniela Ionescu, inspector de religie în cadrul ISJ Vâlcea. (Arhid. Ioan Cristian Cioteanu, diac. Ioniţă Apostolache)