Activităţi culturale în Arhiepiscopia Râmnicului
În această perioadă, Arhiepiscopia Râmnicului a găzduit două evenimente culturale deosebite. Primul dintre ele s-a desfăşurat la Mănăstirea Hurezi, județul Vâlcea, unde academicianul Răzvan Theodorescu a susţinut conferinţa „Sfântul Constantin Brâncoveanu – genealogie și istorie”. Evenimentul s-a desfăşurat în pridvorul și pronaosul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Manifestarea a continuat în sala mare a muzeului mănăstirii, unde au rostit alocuțiuni părintele consilier eparhial Ștefan Zară, Iuliana Mateescu, coordonatoarea proiectului de film „Portret al doamnei Maria Brâncoveanu”, dr. Laurențiu Ștefan Szemkovics și Nicolae Sărdărescu, primarul orașului Horezu.
Cel de-al doilea eveniment cultural vâlcean a avut loc marţi, 22 octombrie, în Sala „Iosif Episcopul” a Casei „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din Râmnicu Vâlcea. Aici, s-a desfășurat, de la ora 19:00, concertul Corului de copii „Brevis” al Arhiepiscopiei Râmnicului, intitulat „Toamna în sunet și culoare”, eveniment sprijinit de Asociația Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin”. Micuţii au fost dirijaţi şi coordonaţi de părintele prof. dr. Siluan-Dumitru Scurtu.