Activităţi de binefacere în Arhiepiscopia Clujului
Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a fost prezent joi, 15 decembrie, în comuna clujeană Mociu, unde a oficiat o slujbă de Te Deum la Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru vârstnici "Sfântul Ierarh Nicolae". Instituţia a împlinit 10 ani de activitate.
Cu această ocazie, Înalt Preasfinţia Sa a arătat că "Domnul de nu se năştea, zice colinda, lumea iadului era. Dar Domnul S-a născut ca să ne mântuiască şi să ne dea perspectiva nemuririi, să ne facă din nou aşa cum am fost la început: tineri, sănătoşi, frumoşi, nemuritori. Chiar dacă vremelnic suntem suferinzi, bolnavi, îmbătrânim şi murim, prin Hristos Iisus avem perspectiva vieţii veşnice fericite şi a bucuriei nesfârşite".
Ca răsplată pentru implicarea în activităţile de îngrijire a celor aflaţi în suferinţă, Nicoleta Molnar, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, a primit din partea Mitropolitului Andrei distincţia "Crucea Transilvană".
Amenajarea centrului a început în 1999 şi a fost inaugurat pe 6 decembrie 2001. Instituţia oferă "îngrijire şi supraveghere cu ajutorul infirmierilor, îngrijire şi supraveghere medicală, igienă şi curăţenie cu ajutorul îngrijitorului de curăţenie, consiliere cu asistent social şi preot, programe recreaţionale şi activităţi de terapie ocupaţională. Sunt asigurate trei mese pe zi cu mâncare proaspătă pregătită în bucătăria centrului", a spus pr. Iustin Câmpean. În prezent, centrul găzduieşte 25 de persoane.
Daruri pentru comunitatea din Pata Rât
Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei şi Preasfinţitul Părinte Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, au oferit 100 de pachete familiilor de rromi aflate în zona Pata Rât din Cluj-Napoca.
IPS Andrei a arătat că "încercăm să facem câte ceva şi pentru cei mai săraci dintre noi. Cât facem e puţin raportat la nevoile mari pe care le au oamenii din acest cartier. Nădăjduim ca într-un viitor să se găsească proiecte mult mai eficiente pentru a-i ajuta şi pe rromi, şi pe românii săraci, şi pe toţi oamenii nevoiaşi din România. Să dea Dumnezeu ca în sufletele tuturor să fie bucurie de praznicul Naşterii Domnului". Comunitatea de la Pata Rât este formată din circa 200 de persoane relocate de pe strada Coastei din Cluj-Napoca. Pachetele cu alimente şi rechizite şcolare au fost oferite de societatea "Hidroconstrucţia", prin bunăvoinţa directorului economic Ştefan Daniel. (E.M.)