Activități de prevenire în cadrul taberelor de vară
Miercuri, 9 iulie, și joi, 10 iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pentru cei peste 200 de copii și tineri prezenți la „Tabăra din pridvorul satului” din parohiile ieșene Bohotin și Tomești I, s-a desfășurat o nouă activitate de prevenire a fenomenului de bullying și cyberbullying, a traficului informațional/de persoane, precum și de reducere a riscurilor de victimizare a populației.
În cadrul acestei activități, ce are la bază Protocolul de prevenire încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și Inspectoratul de Poliție Județean Iași, au fost prezentate următoarele aspecte ce țin de siguranța tinerilor: informarea acestora cu privire la evenimentele neplăcute ce se pot întâmpla în timpul vacanței de vară (accidente sau acte de violență), conștientizarea de către aceștia a consecințelor consumului substanțelor psihoactive, atât din punctul de vedere al sănătății, cât și din punct de vedere legal, alegerea cu atenție a anturajului, respectiv prevenirea traficului informațional pe rețelele de socializare.