Activități de vară din proiectul „Alege şcoala!“
Proiectul „Alege şcoala!”, implementat de Fundația World Vision România, în parteneriat cu Patriarhia Română, oferă copiilor defavorizați activități educative și recreative pe întreaga perioadă a vacanței. 932 de copii din cele 7 comunități ale proiectului vor participa la următoarele tipuri de activități on-line, pe grupurile de whatsapp deja create: educație remedială la limba română și matematică, Școala de Duminică, consiliere psihologică și terapie comportamentală. Un loc aparte în programul de vară pregătit pentru elevii din învățământul primar și gimnazial este tabăra „Licărul de lumină din pridvorul satului”, pentru că vacanța înseamnă joacă și voie bună.
Când învățatul devine distractiv, copiii sunt foarte bucuroși. Activitățile de tip „școală după școală” pun la dispoziția elevilor instrumente de lucru interactive, care să îi atragă să învețe cu plăcere. Săptămânal copiii vor efectua fișe de lucru la matematică și limba română, care consolidează materia anului școlar ce tocmai s-a încheiat. 40 de cadre didactice împreună cu 7 preoți vor umple timpul liber al copiilor în vacanță. Cei mici vor continua Școala de Duminică, unde informațiile spirituale se îmbină cu lecțiile de viață, contribuind astfel la dezvoltarea elevilor.
Pentru copii, biserica nu este doar locul în care se roagă și participă la slujbe, ci și un spațiu de joacă. Întotdeauna au fost încântați să meargă acolo să picteze, să facă brățări și să învețe lucruri noi, iar perioada pandemiei i-a făcut să ducă dorul orelor petrecute în biserică. Acum a venit momentul să recupereze timpul pierdut și vor avea ocazia să participe la ateliere de cunoaștere, pictură, creație și, nu în ultimul rând, la multe jocuri în tabăra „Licărul de lumină din pridvorul satului”, care se va ține fie în curtea bisericii din fiecare comunitate, acolo unde spațiul permite, fie în curtea școlii.
În paralel se derulează etapa a doua a concursului „Alege şcoala!”, care presupune o probă centrată pe imaginație, creație literară, artistică, dar și competențe sociale și educaționale. Pornind de la tema „Să învățăm și să ajutăm împreună!”, cei mici au de făcut un proiect la alegere. În funcție de secțiunea pe care și-o aleg, pot scrie o scrisoare către Dumnezeu sau o poezie despre școală și educație, pot face un desen care să ilustreze dragostea pentru învățătură sau o fotografie, iar cei care au aspirații și talent jurnalistic pot face interviu cu un profesor sau preot din comunitate despre cum și-a ales cariera pe care o urmează.
Nici nu a început bine etapa a doua a concursului, iar copiii deja trimit lucrări.
Gabriela, în vârstă de 12 ani, a ales să scrie o rugăciune pentru copiii care nu merg la școală, pentru că, spune ea, avem datoria morală de a ne ruga pentru binele tuturor copiilor care nu consideră importantă școala.
Părintele Constantin Naclad, managerul proiectului „Alege şcoala!”, consideră că „în această perioadă dificilă, mai ales pentru copii, după ce au stat departe unii de ceilalți, a fi împreună devine o prioritate, în vederea restabilirii unui echilibru interior, necesar creșterii și dezvoltării lor armonioase. Taberele de vară, intitulate «Licărul de lumină din pridvorul satului», vor încerca să creeze acel cadru potrivit întâlnirii copiilor, bucuriei și apropierii lor de Hristos”.
Proiectul „Alege şcoala!” se derulează în perioada aprilie 2018 - aprilie 2021, în 7 comunități, respectiv 3 județe (Ialomița, Prahova, Constanța): Armăsești, Drăgoești, Roșiori, Maia, Rădulești, Vălenii de Munte și Medgidia. Scopul proiectului este prevenirea abandonului școlar prin suport educațional și spiritual.