Activități de vară pentru copii organizate de parohii brăilene
În două parohii brăilene, Țibănești 1 și Ianca 1, s-au desfășurat în această perioadă mai multe activități dedicate copiilor. Au fost organizate tabere de vară, precum și proiecte cultural-educative, parte din programul eparhial „Vacanța din pridvorul bisericii”.
În Parohia Țibănești 1 a avut loc cea de-a 8-a ediție a Școlii de vară, la care au participat 40 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, ne-a transmis pr. Rareș Bucur, consilier eparhial.
Tinerii au participat la jocuri, au vizionat un film documentar, intitulat „Natura Brașovului”, și au învățat să fabrice prese de flori și să creeze tablouri din flori presate.
Totodată, au participat la Sfânta Liturghie, la finalul căreia a fost susținută o cateheză cu tema „Patimi și virtuți într-o eră digitalizată”.
Școala de vară a cuprins un atelier de povești, o vizită la mănăstirile Ciolanu și Bradu din județul Buzău, precum și la Tabăra de sculptură de la Măgura din același județ.
La final, participanții au primit diplome și premii.
Și parohia brăileană Ianca 1 a implementat marți, 20 august, programul eparhial de vară „Vacanța din pridvorul bisericii”, care a cuprins proiectele educative „Micul românaș” și „Cetinița”. Copiii au participat la o excursie cultural-duhovnicească în județul Vrancea.
În prima parte a zilei au vizitat Mausoleul de la Mărășești, iar apoi au mers la Mănăstirea Brazi, unde s-au închinat la moaștele Sfântului Ierarh Teodosie.
Ziua a continuat la Muzeul Satului Vrâncean, situat în cadrul natural al pădurii Petrești, iar apoi au mers într-o drumeție spre Focul Viu din localitatea Andreiașu de Jos, ne-a transmis pr. Rareș Bucur.