Activităţi de Ziua Mediului la Liceul „Mihai Viteazul“ din Caracal
Ziua Mondială a Mediului a fost serbată săptămâna aceasta de elevii de la Liceul Teoretic "Mihai Viteazul" din Caracal. Pentru a marca această zi a fost realizat miniproiectul cu tema "Natura - darul lui Dumnezeu pentru oameni şi Ecologia creştină - Respectul faţă de lumea creată".
"Până acum, elevii noştri au participat la numeroase campanii de ecologizare, fiind răsplătiţi în 2005 cu certificatul internaţional oferit de prestigioasa organizaţie suedeză Life-Link. În perioada 2006-2012 au derulat miniproiecte în cadrul parteneriatelor şcolare europene de tip E-Twinning şi Comenius. Au participat şi câştigat premii la concursuri naţionale de specialitate, cu lucrări în Power-Point şi filmuleţe. Anul acesta, mesajul a fost unul real şi realizabil, având ca subiect reeducarea", a spus despre această activitate prof. Alexandra Iliescu, cadru didactic pe disciplina religie. Proiectul realizat anul acesta cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului de elevii caracaleni a fost prezentat la concursul local, organizat de Mini Green Club pentru toate unităţile şcolare din municipiu. "Această activitate s-a realizat pentru a arăta încă o dată că informaţiile primite la diferitele discipline şcolare pot ajuta, alături de cele religioase, la înţelegerea conceptului de ecologie", a mai spus prof. Iliescu. Tot în acest an şcolar, liceenii caracaleni au participat la campania Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Cinema-Edu, proiect de educaţie socială. Ei au vizionat filmul pe teme de ecologie - Waste Land. (Diac. Ioniţă Apostolache)