Activități dedicate copiilor în Parohia Pogonești
În luna copiilor, Parohia „Sfântul Nicolae” Pogonești, judeţul Vaslui, în colaborare cu Ansamblul Doinița Pogonești, a organizat mai multe activități dedicate copiilor și tinerilor din comunitate, informează Biroul de presă al Episcopiei Huşilor.
„Cei 30 de copii au participat la mai multe activități: jocuri creative, ghicitori și provocări, dansuri, cântece ale copilăriei, poezii, sesiune foto cu personaje din desene animate, toate într-un decor special pregătit pentru ei de doamna Raisa Maximoiu, în curtea casei parohiale. Fiecare copil a primit din partea gazdei dulciuri. Seara s-a încheiat cu o lansare de lampioane și dorințe. Această zi a adus în sufletul și pe chipul tuturor celor prezenți bucurie, zâmbete și voie bună”, a menționat părintele paroh Mihai Maximoiu.