Activităţi dedicate hramului la Liceul Teologic Ortodox Oradea
În apropierea prăznuirii Sfinţilor Trei Ierarhi, Liceul Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea a derulat, timp de o săptămână, o serie de activităţi culturale, artistice, ştiinţifice şi religioase dedicate Zilelor Şcolii.
După ce marţi, 24 ianuarie, s-a desfăşurat un moment omagial dedicat Unirii Principatelor, în organizarea Catedrei de istorie, joi, 26 ianuarie, a fost rândul Catedrei de limba română să organizeze programul cultural-literar intitulat "Cuvântul - manifestarea fiinţei noastre spirituale." Programul a debutat printr-o incursiune în viaţa şi opera lui Tudor Arghezi, realizată de elevul Alexandru Carţiş din clasa a XI-a, apoi au fost recitate versuri din creaţia poetului care a ştiut atât de bine să potrivească cuvintele. Prin Corul "Diacon Nicolae Firu" al Liceului Teologic, cuvântul s-a transformat în cântec, fiind astfel interpretat Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi şi Agni Parthene. Trei elevi din clasa a X-a au dramatizat pilda "Timpul necesar pocăinţei", iar elevii clasei a VIII-a au interpretat o scenetă inspirată din Cărţile Regilor, ilustrând momentul judecăţii înţelepte făcute de către regele Solomon celor două femei care pretindeau, fiecare, că este mama aceluiaşi copil. Frumuseţea momentului a fost sporită prin prezentarea vieţii şi a operei scriitorului Vasile Voiculescu, prezentare urmată de recitarea unor versuri care au reliefat dăruirea faţă de semeni şi grija pentru cei aflaţi în suferinţă. La finalul programului a avut loc festivitatea de premiere a elevilor care au obţinut locuri fruntaşe în cadrului concursului de creaţie literară, artistică şi religioasă "Domn, Domn să-nălţăm", proiect educativ, cu caracter naţional, iniţiat de Liceul Ortodox şi desfăşurat în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012.