Activități dedicate persoanelor vârstnice

Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 02 Octombrie 2019

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, care funcționează în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice „Sfântul Ierarh Spiridon” din Galați, a organizat pentru persoanele vârstnice diverse activități cultural-artistice și social-filantropice duminică, 29 septembrie. Elevi de la Colegiul de industrie alimentară „Elena Doamna” din Galați au fost în mijlocul vârstnicilor din cadrul acestui cămin, recitând poezii, pilde și rugăciuni tematice. Această activitate intitulată „Fagurele Liric” se derulează periodic în această comunitate parohială, în baza parteneriatului dintre parohie și școală, anul acesta fiind deja la cea de-a treia manifestare. Programul dedicat persoanelor vârstnice a cuprins și un moment cultural-artistic susținut de tineri din cadrul grupului parohial „Cununița Satului” din localitatea Liești, județul Galați, coordonați de preotul Titi Gabor, care au adus în atenția celor prezenţi atmosfera autentică a satului românesc de odinioară. La finalul activităților, toți au primit iconițe și au participat la o agapă frățească.